epitaf definitie

19 definiții pentru epitaf

epitaf sn [At: GHEORGACHI, ap. LET. III, 312/9 / V: (înv) ~iu (îvr) ~ie sf, ~ion, ~ium / S și: (înv) ~taph / Pl: ~uri, (îvr) ~e, ~i sm / E: fr épitaphe, lat epitaphium, ngr ἐπιτάφιον] 1 Obiect de cult constând dintr-o bucată de stofă pe care este brodată scena punerii în mormânt a lui Isus Hristos. 2 Inscripție funerară, în versuri sau în proză, cuprinzând elogiul defunctului sau o sentință morală. 3 (Pex) Placă cu o inscripție funerară. 4 Compoziție lirică de dimensiuni restrânse scrisă cu prilejul morții cuiva, în scopul evocării personalității defunctului. 5 (Înv) Vecernie din vinerea Paștelui care are loc în amintirea înmormântării lui Iisus Hristos. 6 (Înv) Carte bisericească care conține epitaful (5). corectată
epitafie sf vz epitaf
epitafion sn vz epitaf
epitafiu sn vz epitaf
epitafium sn vz epitaf
EPITÁF, epitafuri, s. n. 1. Inscripție funerară, în versuri sau în proză, cuprinzând elogiul defunctului sau o sentință morală; p. ext. placă cu o inscripție funerară. ♦ Poezie epigramatică având ca pretext moartea (imaginară) a unei persoane. 2. Obiect de cult care constă dintr-o bucată de stofă pe care este brodată o scenă reprezentând punerea în mormânt a lui Isus Hristos; aer2 (2). – Din ngr. epitáfion, fr. épitaphe.
EPITÁF, epitafuri, s. n. 1. Inscripție funerară, în versuri sau în proză, cuprinzând elogiul defunctului sau o sentință morală; p. ext. placă cu o inscripție funerară. ♦ Poezie epigramatică având ca pretext moartea (imaginară) a unei persoane. 2. Obiect de cult care constă dintr-o bucată de stofă pe care este brodată o scenă reprezentând punerea în mormânt a lui Isus Cristos; aer2 (2). – Din ngr. epitáfion, fr. épitaphe.
EPITÁF, epitafuri, s. n. 1. Inscripție funerară; placă de marmură, de piatră sau de metal, cu o inscripție funerară. De obicei, citești un epitaf La cap de drum, pe-o piatră cenușie, Pe care-o spală ploi, se-așterne praf. PORUMBACU, P. 118. Ce epitaf să-nscrie ca lumii să arăte Că praful din cea groapă a fost un boier mare? NEGRUZZI, S. II 247. ◊ Fig. Înșiruite-n rafturi, pe brînci, supt vechea boltă, În fel de fel de sticle cu epitafuri varii, Dorm rarele selecții, recoltă cu recoltă. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 79. ♦ Mică bucată în versuri, compusă la moartea unei persoane. 2. Obiect de cult constînd dintr-o bucată de pînză pe care este brodată o scenă reprezentînd punerea în mormînt a lui Iisus Hristos; aer. Pe la miezul nopții se scula, aprindea la candelă făclia din vinerea paștilor de la epitaf. GHICA, S. A. 49.
epitáf s. n., pl. epitáfuri
epitáf s. n., pl. epitáfuri
EPITÁF s. v. aer.
EPITÁF s.n. Inscripție funerară; placă (de obicei din marmură) care cuprinde o inscripție funerară. ♦ Poezioară compusă cu ocazia morții cuiva. [Pl. -furi, -fe. / < fr. épitaphe, cf. lat. epitaphius, gr. epitaphion < gr. epi – deasupra, taphos – mormânt].
EPITÁF s. n. 1. (ant.) inscripție funerară în care se făcea elogiul celui decedat. ◊ placă, monument funerar care cuprinde o asemenea inscripție. 2. poezioară compusă cu ocazia morții cuiva. (< fr. épitaphe, lat. epitaphium, gr. epitaphion)
epitáf (epitáfuri), s. n.1. Inscripție funerară cuprinzînd elogiul defunctului. – 2. Bucată de stofă brodată reprezentînd punerea în mormînt a lui Iisus, care acoperă un mormînt sau un altar. – Var. (înv.) mr. epitafiu. Ngr. ἐπιτάφιος. Sec. XVIII (Gáldi 182).
EPITÁF ~uri n. 1) Inscripție funerară făcută pe placa de la mormântul cuiva. 2) Poezie scrisă cu prilejul morții cuiva. 3) bis. Bucată de stofă, pe care este reprezentată imaginea lui Isus Hristos mort; aer. /<ngr. epitaphion, fr. épitaphe
epitaf n. 1. inscripțiune pe un mormânt; 2. aèr de stofă scumpă; 3. slujbă pentru înmormântarea Domnului; 4. cartea ce o conține: Epitaful de Anton Pann (1846). [Gr. mod. EPITÁPHION].
*epitáf n., pl. e (vgr. epitáphion, d. táphos, mormînt. V. ceno-taf). Inscripțiune pe un mormînt. Aer (stofă brodată). Slujbă p. înmormîntarea luĭ Hristos. Cartea care o conține.
EPITAF s. (BIS.) aer, (pop.) pocrovăț. (Cu ~ se acoperă vasele liturgice.)
epitáf, epitafuri s. n. 1. Obiect de cult constând dintr-o pânză de in sau mătase, catifea sau mușama, pe care se află imprimată, brodată sau zugrăvită icoana înmormântării lui Hristos; sfântul aer. Se întrebuințează joi, la slujba vecerniei din vinerea patimilor când se scoate din altar și se așază în mijlocul bis. pe o masă, și la slujba Prohodului din noaptea de vineri, când este purtat în procesiune în jurul bis. și apoi așezat pe sf. masă din altar, unde rămâne până la Înălțare. 2. Inscripție funerară cuprinzând elogiul defunctului sau o sentință morală. – Din gr. epitafion, fr. épitaphe.

epitaf dex

Intrare: epitaf
epitaf substantiv neutru
epitafie
epitafium
epitafion
epitafiu