epistrofă sf [At: LM / Pl: ~fe / E: fr épistrophe] (Rar) 1 Repetare a părții finale a unei fraze Si: epiforă. 2 Repetare a temei principale în muzica bisericească.

EPISTRÓFĂ, epistrofe, s. f. Repetiție a unui cuvânt la sfârșitul unei fraze; epiforă. – Din fr. épistrophe.

EPISTRÓFĂ, epistrofe, s. f. Repetiție a unui cuvânt la sfârșitul unei fraze; epiforă. – Din fr. épistrophe.

!epistrófă (-pis-tro-/-pi-stro-) s. f., g.-d. art. epistrófei; pl. epistrófe

epistrófă s. f. (sil. mf. -stro-) → strofă

EPISTRÓFĂ s.f. 1. (Ret.) Repetiție a unui cuvânt la sfârșitul unei fraze; epiforă (2) [în DN]. 2. Fel de întoarcere folosit în tactica militară a grecilor. [< fr. épistrofe, gr. epistrophe < epistrephein – a întoarce].

EPISTRÓFĂ s. f. 1. fel de întoarcere folosit în tactica militară a grecilor. 2. repetiție a unui cuvânt la sfârșitul unei fraze; epiforă (2). (< fr. épistrophe)

epistrofă (gr. epistrophe „întoarcere”), sin. epiforă.