Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

3 intr─âri

13 defini╚Ťii pentru epilogare

epiloga vt [At: G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II, 287 / Pzi: ~ghez / E: fr ├ępiloguer] (Rar) 1 A ├«ncheia. 2 (Irn) A g─âsi de spus ceva ├«n plus la orice.
epilogare sf [At: MDA ms / Pl: ~gări / E: epiloga] (Rar) 1 Încheiere. 2 (Irn) Găsire a unei replici la orice Si: epilogat1 (2).
epilogat2, ~─â a [At: MDA ms / Pl: ~a╚Ťi, ~e / E: epiloga] (Rar) 1-2 Care are epilog (1-2).
epilogat1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: epiloga] (Rar) 1 Încheiere. 2 Epilogare (2).
EPILOG├ü, epiloghez, vb. I. Tranz. (Rar) A ├«ncheia, a termina. ÔÖŽ A g─âsi de spus ceva ├«n plus la orice. ÔÇô Din fr. ├ępiloguer.
EPILOG├ü, epiloghez, vb. I. Tranz. (Rar) A ├«ncheia, a termina. ÔÖŽ A g─âsi de spus ceva ├«n plus la orice. ÔÇô Din fr. ├ępiloguer.
EPILOGÁ, epiloghez, vb. I. Tranz. (Rar) A termina, a încheia. Mascarada fusese prea mare, ca să poată fi epilogată așa de simplu. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 287.
epilogá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 epilogheáză
epilog├í vb., ind. prez. 1 sg. epilogh├ęz, 3 sg. ╚Öi pl. epiloghe├íz─â
EPILOGÁ vb. v. isprăvi, încheia, sfârși, termina.
EPILOG├ü vb. I. tr. (Rar) A ├«ncheia, a termina. ÔÖŽ A g─âsi de spus ceva ├«n plus la orice. [< fr. ├ępiloguer, it. epilogare].
EPILOG├ü vb. tr. a face comentarii asupra unui fapt, eveniment etc.; a conclude. (< fr. ├ępiloguer)
epiloga vb. v. ISPR─éVI. ├ÄNCHEIA. SF├ÄR╚śI. TERMINA.

Epilogare dex online | sinonim

Epilogare definitie

Intrare: epiloga
epiloga verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: epilogat
epilogat participiu
epilogare infinitiv lung
Intrare: epilogare
epilogare