Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

11 defini╚Ťii pentru epigon

epigon sm [At: MAIORESCU, CR. II, 302 / Pl: ~i / E: fr ├ępigone, ger Epigone] 1 Descendent (inferior predecesorilor). 2-3 (Spc; fig) Denumire pentru arti╚Öti de valoare minor─â, care apar ├«n perioada de declin a unui curent (artistic), sau care imit─â mijloacele de expresie specifice unui mare creator. 4 (Rar; fig) Urma╚Ö. 5 (├Än mitologia greac─â) Nume purtat de fiecare dintre fiii celor ╚Öapte comandan╚Ťi din Argos, asediatori ai Tebei, care f─âc├ónd o a doua expedi╚Ťie, au reu╚Öit s─â cucereasc─â cetatea. 6 (Lpl) Nume dat succesorilor lui Alexandru Macedon, care au purtat ├«ntre ei r─âzboaie ├«ndelungate pentru ├«mp─âr╚Ťirea imperiului acestuia.
EPIG├ôN, epigoni, s. m. Scriitor (de valoare minor─â) care imit─â mijloacele de expresie specifice unui mare scriitor, unui curent sau unei ╚Öcoli literare de prestigiu. ÔÖŽ Urma╚Ö, succesor (lipsit de valoare). ÔÇô Din germ. Epigone, fr. ├ępigone.
EPIG├ôN, epigoni, s. m. Scriitor (de valoare minor─â) care imit─â mijloacele de expresie specifice unui mare scriitor, unui curent sau unei ╚Öcoli literare de prestigiu. ÔÖŽ Urma╚Ö, succesor (lipsit de valoare). ÔÇô Din germ. Epigone, fr. ├ępigone.
EPIG├ôN, epigoni, s. m. (Adesea ironic ╚Öi depreciativ) Urma╚Ö, succesor (inferior predecesorilor). Iar─â noi? noi, epigonii?... Sim╚Ťiri reci, harfe zdrobite, Mici de zile, mari de patimi. EMINESCU, O. I 35.
epig├│n s. m., pl. epig├│ni
epig├│n s. m., pl. epig├│ni
EPIG├ôN s.m. 1. Denumire dat─â fiilor celor ╚Öapte comandan╚Ťi care au pierit la asediul Tebei. ÔÖŽ Diadoh. 2. (Adesea ironic) Descendent, urma╚Ö (inferior predecesorilor); scriitor minor din faza de declin a unei ╚Öcoli literare. [< fr. ├ępigone, it. epigono, cf. gr. epigonos ÔÇô descendent].
EPIG├ôN s. m. 1. denumire dat─â fiilor celor ╚Öapte comandan╚Ťi la asediul Tebei. ÔŚŐ diadoh. 2. urma╚Ö lipsit de orginalitate, inferior predecesorilor; scriitor minor din faza de declin a unei ╚Öcoli literare. 3. (biol.) descendent al unui tip animal care prezint─â varia╚Ťie ├«n form─â. (< germ. Epigone, fr. ├ępigone, lat. epigonus, gr. epigonos)
EPIGÓN ~i m. Succesor al unor predecesori iluștri (scriitori sau artiști), care imită fără spirit creator ideile și metodele acestora. /<lat. epigonus
Epigoni m. pl. 1. Mit. numele eroilor cari f─âcur─â a doua expedi╚Ťiune ├«n contra Tebei, fii celor ╚Öapte c─âpetenii cari ├«ntreprinsese pe cea dint├ói; 2. fig. urma╚Öii unor p─ârin╚Ťi ilu╚Ötri, posteritatea unei epoce glorioase: iar─â noi, noi... epigonii...? EM.
*epig├│n m. (vgr. ep├ş-gonos, n─âscut pe urm─â). Mit. Ero┼ş din num─âru celor care a┼ş f─âcut a do┼şa expedi╚Ťiune contra Tebe─ş, fii─ş celor ╚Öapte c─âpiteni─ş care a┼ş f─âcut-o pe cea dint├«─ş. Fig. Urma╚Ö ma─ş pu╚Ťin ilustru al unor p─ârin╚Ť─ş ilu╚Ötri.

Epigon dex online | sinonim

Epigon definitie

Intrare: epigon
epigon substantiv masculin