epigeneză definitie

11 definiții pentru epigeneză

epigene sf [At: LM / Pl: ~ze / E: fr épigénèse] 1 (Glg) Proces de depunere, succesivă, a mineralelor, după formarea rocilor în care sunt înglobate Si: epigenie. 2 (Glg) Proces de eroziune provocat de râuri în timpul săpării și adâncirii văilor lor. 3 (Blg) Concepție evoluționistă conform căreia oul fertilizat, în cursul dezvoltării embrionare, dă naștere unui organism nou, în urma unor transformări succesive, care duc la diferențierea țesuturilor și organelor.
EPIGENÉZĂ s. f. 1. Concepție biologică după care embrionul se formează treptat, prin diferențieri succesive de părți noi, pe baza informației genetice. 2. Proces de depunere a unor minerale după formarea rocilor în care se găsesc. – Din fr. épigénèse.
EPIGENÉZĂ s. f. 1. Concepție biologică după care embrionul se formează treptat, prin diferențieri succesive de părți noi, pe baza informației genetice. 2. Proces de depunere a unor minerale după formarea rocilor în care se găsesc. – Din fr. épigénèse.
epigenéză s. f., g.-d. art. epigenézei
epigenéză s. f., g.-d. art. epigenézei
EPIGENÉZĂ s. (GEOGR., GEOL.) supraimpunere.
EPIGENÉZĂ s.f. 1. (Biol.) Concepție evoluționistă care arată că în cursul dezvoltării embrionare au loc o serie de transformări succesive ale oului fecundat. 2. (Geol.) Proces de depunere a mineralelor după formarea rocilor în care sunt cuprinse. [< fr. épigenèse, cf. gr. epi – după, genesis – naștere].
EPIGENÉZĂ s. f. concepție evoluționistă care, în opoziție cu preformismul, susține că, în cursul dezvoltării embrionare, au loc o serie de transformări succesive ale oului fecundar. (< fr. épigenèse)
EPIGENE s. (GEOGR., GEOL.) supraimpunere.
epigeneză, (engl.= epigenesis) 1. (petrogr.), etapă din evoluția dep. sedimentare care include ansamblul de procese care se petrec în roci după completa lor individualizare (litificare). Modificările e. (dizolvare, autigeneză, recristalizare) se petrec în timpul sau după emergența rocilor, în condițiile migrării descendente a apelor meteorice în mediu subaerian cu potențial redox pozitiv. Procesele e. constituie transformări până la limita cu alterarea rocilor. V. și diageneză; singeneză.
EPIGENÉZĂ (< fr. {i}; {s} epi- + gr. genesis „naștere”) s. f. 1. (BIOL.) Teorie conform căreia orice embrion se formează prin schimbări succesive ale structurilor interne și externe, programate genetic prin informația genetică; formulată simplist, de către C. f. Wolf în sec. 18, s-a opus preformismului. 2. (PETROGR.) Proces de depunere a unor minerale după formarea rocilor în care se găsesc. Mineralele epigenetice se datorează fie unei substituții chimice, fie depuneri din soluție (concrețiuni de galenă în calcare, acumulări de metale prețioase, de metale rare și de elemente radioactive). 3. (GEOMORF.) Proces de eroziune sub acțiunea apelor curgătoare care își adâncesc albiile începute în roci moi, continuând și în rocile tari din fundament, formând văi adânci cu caracter de chei; supraimpunere.

epigeneză dex

Intrare: epigeneză
epigeneză substantiv feminin