epifit, ~ă [At: ENC. ROM. / Pl: ~iți, ~e / E: fr épiphyte] 1 sf (Lpl) Grup de plante care trăiesc pe alte plante, pe care le folosesc numai ca suport. 2 sf Plantă din grupul epifitelor (1). 3 a (D. plante) Care trăiește pe o altă plantă, pe care o folosește numai ca suport.

EPIFÍT, -Ă, epifiți, -te, adj. (Despre plante; și substantivat) Care trăiește fixat pe altă plantă fără a fi parazit, aceasta servindu-i numai ca sprijin. – Din fr. épiphyte.

EPIFÍT, -Ă, epifiți, -te, adj. (Despre plante; și substantivat) Care trăiește fixat pe altă plantă fără a fi parazit, aceasta servindu-i numai ca sprijin. – Din fr. épiphyte.

epifít adj. m., pl. epifíți; f. epifítă, pl. epifíte

epifít adj. m., pl. epifíți; f. sg. epifítă, pl. epifíte

EPIFÍT, -Ă adj. (Despre plante) Care trăiește pe suprafața altor plante, pe care le folosește numai ca sprijin. [< fr. épiphyte, cf. gr. epi – pe, phyton – plantă].

EPIFÍT, -Ă adj., s. f. (plantă) care crește pe suprafața altor plante, doar ca suport. (< fr. épiphyte)

*epifít, -ă adj. (vgr. epíphytos, răsădit pe). Bot. Care crește lipit orĭ agățat de copacĭ (ca mușchĭu saŭ vanilia), dar nu parazit. V. liană.