epicheremă sf [At: PROT.-POP., N. D. / V: ~chir~, epihe~, (rar) epihir~ / Pl: ~me, (rar) ~mate / E: fr épichérème, it epicherema, lat epicherema, ngr ἐπιχείρημα] Raționament deductiv alcătuit din mai multe silogisme, de obicei eliptice, ale căror premize apar amplificate prin adaosuri de motivări suplimentare Vz entimemă. modificată

epichiremă sf vz epicheremă

epiheremă sf vz epicheremă

epihiremă sf vz epicheremă

EPICHERÉMĂ, epichereme, s. f. Silogism prescurtat, având una dintre premise sau ambele entimeme. – Din fr. épichérème, lat. epicherema.

EPICHERÉMĂ, epichereme, s. f. Silogism în care premisele apar amplificate prin adaosuri de motivări suplimentare. – Din fr. épichérème, lat. epicherema.

EPICHERÉMĂ, epichereme, s. f. (Logică) Silogism în care premisele apar amplificate prin adaosuri de motivări suplimentare.

epicherémă s. f., g.-d. art. epicherémei; pl. epicheréme

epicherémă s. f., g.-d. art. epicherémei; pl. epicheréme

EPICHERÉMĂ s.f. Polisilogism eliptic, ale cărui premise sunt entimeme. [Cf. fr. épichérème, gr. epicheirema].

EPICHERÉMĂ s. f. polisilogism prescurtat în care cel puțin una din premise este o entimemă. (< fr. épichérème, lat. epicherema)

*epichirémă și -hirémă f., pl. e (vgr. epi-heirema, d. heir, mînă; lat. epichiréma și epicheréma, it. epicheréma, fr. epichérème. V. chir-urg. Log. Silogizm în care fiecare premisă e însoțită de proba eĭ.

epicheremă (gr. epikheirema „scurtă argumentare”), raționament oratoric a cărui concluzie se bazează pe fapte verosimile, enunțate în cele două premise (spre deosebire de silogism care demonstrează un fapt cert prin altul cert) (P): „Este oare verosimil ca un tată să fi fost ucis de fiul său? să fi comis incest cu fiica sa?” (Q., vol. II, p. 38) Sin. ratiocinatio.