eocen, ~ă [At: BARCIANU / P: e-o~ / Pl: ~i, ~e / E: fr éocène] 1 sn Epocă geologică din prima parte a perioadei paleogene, caracterizată mai ales prin existența numuliților, lamelibranhiatelor, gasteropodelor, echinidelor și mamiferelor. 2 sn Serie de straturi geologice din eocen (1). 3 a Care aparține eocenului (1) Si: eocenic (1). 4 a Care se referă la eocen (5) Si: eocenic (2). 5 a Care datează din eocen (6) Si: eocenic (3). 6 a Care este caracteristic eocenului (1) Si: eocenic (4). corectată

EOCÉN, -Ă, eoceni, -e, s. n. 1. S. n. Epocă geologică cuprinsă în prima parte a perioadei paleogene, caracterizată mai ales prin existența numuliților, lamelibranhiatelor, gasteropodelor, echinidelor și mamiferelor. 2. Adj. Care se referă la epoca eocenului (1). [Pr.: e-o-] – Din fr. éocène.

EOCÉN, -Ă, eoceni, -e, s. n. 1. S. n. Epocă geologică cuprinsă în prima parte a perioadei paleogene, caracterizată mai ales prin existența numuliților, lamelibranhiatelor, gasteropodelor, echinidelor și mamiferelor. 2. Adj. Care se referă la epoca eocenului (1). [Pr.: e-o-] – Din fr. éocène.

EOCÉN s. n. Epocă geologică cuprinsă în partea inferioară a perioadei paleogene, caracterizată prin dezvoltarea numuliților; numulitic. Maimuțele apar la sfîrșitul eocenului. – Pronunțat: e-o-.

eocén1 (e-o-) adj. m., pl. eocéni; f. eocénă, pl. eocéne

eocén2 (e-o-) s. n.

eocén adj. m. (sil. e-o-), pl. eocéni; f. sg. eocénă, pl. eocéne

eocén s. n. (sil. e-o-)

EOCÉN s.n. Epoca (seria) mijlocie a paleogenului. // adj. Care aparține acestei epoci. [Pron. e-o-. / < fr. eocène, cf. gr. eos – auroră, kainos – recent].

EOCÉN, -Ă, eoceni, -e, adj., s. n. (Din) epoca mijlocie a paleogenului. (din fr. éocène)

EOCÉN n. Epoca a doua a perioadei paleogene, caracterizată prin anumite specii de numuliți, gasteropode, echinide și mamifere. /<fr. éocene

eocen a. și n. Geol. se zice de grupul cel mai vechiu al terenurilor.

*eocén, -ă adj. (vgr. eós, auroră, și kainós, recent. V. mio-cen). Geol. Se zice despre stratu cel maĭ vechĭ din terenu terțiar. S. n. Maĭmuțele apar la finele eocenuluĭ.

EO- „primitiv, preistoric”. ◊ gr. eos „devreme, zori de zi” > fr. éo-, germ. id., engl. id. > rom. eo-. □ ~antrop (v. -antrop), s. m., gen de maimuțe antropoide fosile, foarte asemănătoare cu omul; sin. omul de Piltdown; ~biogeneză (v. bio-, v. -geneză), s. f., totalitatea proceselor care au dus la apariția vieții; ~bionte (v. -biont), s. n. pl., formațiuni previi din care au rezultat, acum cîteva miliarde de ani, primele celule; ~cen (v. -cen1), s. n., adj., 1. s. n., Epocă geologică cuprinzînd prima parte a perioadei paleogene. 2. adj., Care aparține acestei epoci geologice; ~lit (v. -lit1), s. n., piatră din epoca preistorică, cioplită grosolan, folosită de omul primitiv ca primă unealtă; ~litic (v. -litic1), s. n., adj., 1. s. n., Epoca pietrei cioplite. 2. adj., Care datează din această epocă; ~plasmă (v. -plasmă), s. f., substanță primitivă, anterioară protoplasmei; ~zoare (v. -zoar), s. n. pl., animale nevertebrate cu corpul format din segmente articulate sau inelate; ~zoic (v. -zoic), s. n., adj., 1. s. n., și adj., Proterozoic*. (1, 2). 2. adj., Care se referă la apariția vieții; ~zomi (v. -zom), s. m. pl., particule formate din acizi ribonucleici, constituind prima etapă de formare a ribozomilor.