enumărare sf vz enumerare

enumerare sf [At: ROM. LIT. 1952/6 / V: (înv) ~măr~ / Pl: ~rări / E: enumera] 1 Numărare succesivă Si: enumerat1 (1), enumerație (1). 2 Numire pe rând a elementelor unui întreg Si: enumerat1 (2), enumerație (2), înșirare. 3 (Pcf) Numărare.

ENUMERÁRE, enumerări, s. f. Acțiunea de a enumera și rezultatul ei; înșirare, enumerație. – V. enumera.

ENUMERÁRE, enumerări, s. f. Acțiunea de a enumera și rezultatul ei; înșirare, enumerație. – V. enumera.

ENUMERÁRE, enumerări, s. f. Acțiunea de a enumera și rezultatul ei; înșirare. Enumerarea se face și aici sub formă de gradație, pornindu-se de la ființele cele mai apropiate: părinții, frații, surorile. L. ROM. 1953, nr. 3, 66. Enumerarea elementelor componente ale unei limbi nu constituie... definiția ei. ROSETTI, I. SL. 12.

enumeráre s. f., g.-d. art. enumerắrii; pl. enumerắri

enumeráre s. f., g.-d. art. enumerării; pl. enumerări

ENUMERÁRE s. enumerație, înșirare, înșiruire. (A face ~ tuturor elementelor.)

ENUMERÁRE s.f. Acțiunea de a enumera și rezultatul ei; înșirare, numărătoare; enumerație. [< enumera].

*enumerațiúne f. (lat. enumerátio, -ónis). Acțiunea de a enumera. Ret. O figură pin care înșirĭ faptele. – Și -áție și -áre. V. retorică.

ENUMERARE s. enumerație, înșirare, înșiruire. (A face ~ tuturor elementelor.)