enumerație definitie

16 definiții pentru enumerație

enumărație sf vz enumerație
enumerație sf [At: CR (1830), 373 / V: (rar) ~iune, (înv) ~răciune, ~măr~, numerație / Pl: ~ii, (înv) ~rății, ~iuni / E: fr énumération, lat enumeratio, -ionis] 1-2 Enumerare (1-2). 3 Figură de stil care constă în înșirarea unor argumente, fapte, amănunte privitoare la aceeași împrejurare sau temă. 4 (Înv) Parte a unui discurs care precedă tema și în care autorul recapitulează argumentele expuse anterior.
enumerațiune sf vz enumerație
enumerăciune sf vz enumerație
ENUMERÁȚIE, enumerații, s. f. 1. Enumerare. 2. Figură de stil care constă în înșiruirea unor argumente, fapte etc. privitoare la aceeași împrejurare sau temă. ♦ (Înv.) Parte a unui discurs care precedă perorația și în care se recapitulează argumentele expuse anterior. – Din fr. énumération, lat. enumeratio.
ENUMERÁȚIE, enumerații, s. f. 1. Enumerare. 2. Figură de stil care constă în înșirarea unor argumente, fapte etc. privitoare la aceeași împrejurare sau temă. ♦ (Înv.) Parte a unui discurs care precedă perorația și în care autorul recapitulează argumentele expuse anterior. – Din fr. énumération, lat. enumeratio.
ENUMERÁȚIE, enumerații, s. f. (Rar) 1. Enumerare. 2. Figură de stil constînd în înșirarea unor argumente, fapte, amănunte referitoare la aceeași împrejurare sau temă. ♦ (Învechit) Parte a unui discurs care precedă perorația și în care autorul recapitulează argumentele expuse anterior.
enumeráție (-ți-e) s. f., art. enumeráția (-ți-a), g.-d. art. enumeráției; pl. enumeráții, art. enumeráțiile (-ți-i-)
enumeráție s. f. → numerație
ENUMERÁȚIE s. v. enumerare.
ENUMERÁȚIE s.f. 1. (Liv.) Enumerare; numărătoare, numărare. 2. Figură de stil care cuprinde înșiruirea tuturor argumentelor, faptelor etc. privitoare la aceeași împrejurare sau temă. 3. Parte a unui discurs care precedă perorația și în care autorul recapitulează toate dovezile cuprinse în argumentație. [Gen. -iei. / cf. fr. énumération, lat. enumeratio].
ENUMERÁȚIE s. f. 1. enumerare. 2. figură de stil constând în înșiruirea tuturor argumentelor, faptelor etc. privitoare la aceeași împrejurare sau temă. 3. parte a unui discurs care precedă perorația și în care autorul recapitulează toate dovezile cuprinse în argumentație. (< fr. énumération, lat. enumeratio)
ENUMERÁȚIE ~i f. 1) v. A ENUMERA. 2) Figură de stil, constând în numirea consecutivă a unor argumente și fapte referitoare la aceeași împrejurare sau la aceeași temă, pentru a reda ceva cu mai multă forță de convingere. /<fr. énumération, lat. enumeratio, ~onis
*enumerațiúne f. (lat. enumerátio, -ónis). Acțiunea de a enumera. Ret. O figură pin care înșirĭ faptele. – Și -áție și -áre. V. retorică.
ENUMERAȚIE s. enumerare, înșirare, înșiruire. (O ~ completă.)
enumerație (fr.), figură de stil care constă în expunerea rapidă „a tuturor părților unui întreg (a) sau a tuturor circumstanțelor unei acțiuni” (b); ca figură a insistenței, mai poate fi definită și astfel: „... care constă în a descompune un tot în diversele sale părți, pe care le enunțăm succesiv”, definiție care justifică și de ce o socotim între figurile belșugului de expresie (I). a) „Nu-l speria, căpitane... Boierii sunt slabi la fire: Brațul, haina, mintea, fața, inima, totu-i subțire”. (B. P. Hasdeu); b) „Sunt bătrân. Văzui cam multe... Strigau alții și mai tare Să trăiască Lăpușneanul, și-l vicleniră urât; Despot-Vodă să trăiască, și-apoi mi l-au omorât; Să trăiască Ștefan Tomșa, și-l goniră ca pe-un câne; Ioan Vodă să trăiască, și-l dete-n ghiare păgâne... Într-o clipă Lăpușneanul, Tomșa, Despot și Ion Fură sus și jos deodată... Vai și de Vodă Aron” (B. P. Hasdeu)

enumerație dex

Intrare: enumerație
enumerație substantiv feminin
enumerăciune
enumărație
enumerațiune