Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

18 defini╚Ťii pentru encomion

encomeon sn vz engomion
encomie sf vz encomion
encomion sn [At: CORESI, ap. DHLR / P: ~mi-on / V: ~meon, engo~, ~iu, ~ium, (rar) ~ie sf / A ╚Öi: encomion / Pl: ~oane / E: lat encomium, ngr ß╝É╬│╬║¤Ä╬╝╬╣╬┐╬Ż] (├Änv) 1 Cuv├óntare de laud─â. 2 Elogiu exagerat. 3 Panegiric. 4 (├Än literatura greac─â antic─â; rar; ├«f encomium) Poem liric ├«n care se glorific─â faptele cuiva. modificat─â
encomiu sn vz encomion
encomium sn vz encomion[1] modificat─â
engomie sn vz engomion
engomion sn vz encomion
ENCOMI├ôN, encomioane, s. n. (Livr.) Cuv├óntare de laud─â, elogiu ├«n onoarea cuiva. [Pr.: -mi-on] ÔÇô Din ngr. enk├│mion.
ENCOMI├ôN, encomioane, s. n. (Grecism ├«nv.) Cuv├óntare de laud─â, elogiu. [Pr.: -mi-on] ÔÇô Din ngr. enkomion.
ENCOMI├ôN, encomioane, s. n. (Grecism ├«nvechit) Cuv├«ntare de laud─â, elogiu. S─â nu cape╚Ťi de la mine dec├«t un encomion fluturatic ╚Öi f─âr─â temei. ODOBESCU, S. III 10. ÔÇô Pronun╚Ťat: -mi-on.
encomión (livr.) (-mi-on) s. n., pl. encomioáne
encomión s. n. (sil. -mi-on), pl. encomioáne
ENCOMI├ôN s.n. (Liv.) 1. Gen al poeziei lirice din Grecia antic─â folosit pentru exaltarea meritelor cuiva; elogiu. [Pron. -mi-on, var. encomiu s.n. / < it. encomio, cf. gr. enkomion ÔÇô discurs].
ENCÓMIU s.n. v. encomion.
ENCOMIÓN s. n. 1. gen al poeziei lirice din Grecia antică folosit pentru exaltarea meritelor cuiva; laudă publică și solemnă, discurs la sărbătorirea cuiva. 2. cântec de laudă adresat cuiva; panegiric, elogiu. (< gr. enkomion, discurs)
enc├│miu (-ii), s. n. ÔÇô Elogiu, laud─â. ÔÇô Var. (├«nv.) engomion, engomie. Gr. ß╝É╬Ż¤░¤Ä╬╝╬╣╬┐╬Ż. Sec. XVIII (G├íldi 179). ÔÇô Der. encomiastic, adj.
encomi├│n ╚Öi eng- n., pl. oane (ngr. eng├│mion, vgr. egk├│mion). Sec. 18-19. Elogi┼ş, laud─â (pin discurs).
engomi├│n, V. encomion.

Encomion dex online | sinonim

Encomion definitie

Intrare: encomion
encomion substantiv neutru
  • silabisire: -mi-on
encomiu
encomium
engomie
encomeon
engomion
encomie