empirism definitie

11 definiții pentru empirism

empirism sns [At: POTECA, F. 59/5 / S și: ~izm / E: fr empirisme] 1 Concepție gnoseologică care consideră experiența senzorială ca unică sursă a cunoașterii. 2 (Îs) ~ logic Variantă a neopozitivismului care admite numai enunțurile logice verificabile în mod nemijlocit prin percepțiile fiecărui subiect în parte. 3 Practică bazată pe medicina empirică (4). 4 (Dep) Șarlatanie. 5 Folosire exclusivă a experienței într-un domeniu oarecare de activitate, subapreciind rolul teoriei sau al abstractizării științifice.
EMPIRÍSM s. n. Teorie epistemiologică potrivit căreia informația autentică despre lume trebuie obținută prin mijloace a posteriori, astfel încât nimic nu poate fi gândit fără să fi fost mai întâi simțit. ◊ Empirism logic = variantă a neopozitivismului care admite numai enunțurile logice verificabile în mod nemijlocit prin percepțiile fiecărui subiect în parte. – Din fr. empirisme.
EMPIRÍSM s. n. Doctrină care consideră experiența senzorială ca primă sursă a cunoașterii și a cunoștințelor. ◊ Empirism logic = variantă a neopozitivismului care admite numai enunțurile logice verificabile în mod nemijlocit prin percepțiile fiecărui subiect în parte. – Din fr. empirisme.
EMPIRÍSM s. n. 1. Curent filozofic care consideră experiența senzorială ca unica sursă a cunoașterii și a cunoștințelor. 2. Folosire exclusivă a experienței într-un domeniu oarecare de activitate, subapreciind rolul teoriei sau al abstracției științifice. Pentru majoritatea actorilor noștri s-a pus, în ultimii ani, și se pune cu extremă acuitate astăzi, problema schimbării mijloacelor lor de creație, renunțarea la empirismul boem care a domnit în lumea teatrului burghez. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 164, 9/1.
empirísm s. n.
empirísm s. n.
EMPIRÍSM s.n. 1. Concepție gnoseologică care socotește experiența senzorială ca unica sursă a cunoașterii, negând valoarea abstracțiilor. ◊ Empirism logic = variantă a neopozitivismului care admite numai enunțurile logice verificabile în mod nemijlocit prin percepțiile fiecărui subiect în parte; empirism social = curent sociologic din S.U.A. care, renunțând la orice teorie, procedează la studiul direct al fenomenelor sociale concrete pe baza unor ipoteze restrânse. 2. Folosirea exclusivă a experienței într-o activitate. [< fr. empirisme, cf. gr. empeiria – experiență].
EMPIRÍSM s. n. 1. concepție în filozofie care consideră experiența senzorială ca sursă fundamentală a cunoașterii, negând valoarea abstracțiilor. ♦ ~ logic = variantă a neopozitivismului care admite numai enunțurile logice verificabile în mod nemijlocit prin percepțiile fiecărui subiect în parte; ~ social = orientare sociologică recentă din SUA care, renunțând la orice teorie, procedează la studiul direct al fenomenelor sociale concrete pe baza unor ipoteze restrânse. 2. folosirea exclusivă a experienței într-o activitate. (< fr. empirisme)
EMPIRÍSM n. 1) Concepție filozofică care consideră experiența senzorială ca unica sursă a cunoașterii. 2) Tratare a unor probleme numai pe baza datelor experienței, fără a apela la teorie. /<fr. empirisme
empirism n. 1. medicină fundată numai pe experiență; 2. șarlatanie medicală; 3. filozofie empirică care atribue numai experienței origina cunoștințelor noastre (în opozițiune cu idealismul și raționalismul): empirismul lui Locke.
*empirízm n., pl. e (d. empiric). Medicină băbească, adică fundată numaĭ pe experiență. Șarlatanie medicală. Credința filosofilor empiricĭ, care atribue numaĭ experiențeĭ originea științeĭ noastre (în opoz. cu idealizmu și raționalizmu).

empirism dex

Intrare: empirism
empirism substantiv neutru