emociune sf vz emoție

emoție sf [At: NEGULICI / V: ~iune, (îvr) ~ociune / Pl: ~ii / E: fr émotion cf it emozione] 1 Reacție afectivă complexă, în general bruscă și momentană, însoțită de tulburări fiziologice, care oglindește atitudinea individului față de realitate. 2 (Pgn) Tulburare sufletească Si: agitație, neliniște, palpitație, pătrundere, simțire. 3 (Îla) De ~ Emoțional.[1] corectată

emoțiune sf vz emoție

EMÓȚIE, emoții, s. f. Reacție afectivă de intensitate mijlocie și de durată relativ scurtă, însoțită adesea de modificări în activitățile organismului, oglindind atitudinea individului față de realitate; p. gener. orice reacție afectivă. [Var.: (înv.) emoțiúne s. f.] – Din fr. émotion, it. emozione.

EMOȚIÚNE s. f. v. emoție.

EMÓȚIE, emoții, s. f. Reacție afectivă de intensitate mijlocie și de durată relativ scurtă, însoțită adesea de modificări în activitățile organismului, oglindind atitudinea individului față de realitate; p. gener. orice reacție afectivă. [Var.: (înv.) emoțiúne s. f.] – Din fr. émotion, it. emozione.

EMOȚIÚNE s. f. v. emoție.

EMÓȚIE, emoții, s. f. Reacție afectivă puternică (și uneori neașteptată) de plăcere sau de neplăcere, adesea cu bruște și puternice modificări în activitățile organismului și în care se oglindește atitudinea individului față de realitate. Bucuria neașteptată, spaima, mînia, neliniștea sînt tipuri de emoție. ▭ Doina aceasta se înalță pînă la cele mai pure și desăvîrșite trepte ale emoției. BOGZA, C. O. 366. Nu e întîmplare cît de neînsemnată care, spusă cu emoție, să nu ne intereseze. VLAHUȚĂ, O. A. 466. – Variantă: emoțiúne (pronunțat -ți-u-) (GALACTION, O. I 349, CARAGIALE, O. VII 33, ODOBESCU, S. III 19) s. f.

EMOȚIÚNE s. f. v. emoție.

emóție (-ți-e) s. f., art. emóția (-ți-a), g.-d. art. emóției; pl. emóții, art. emóțiile (-ți-i-)

emóție s. f. (sil. -ți-e), art. emóția (sil. -ți-a), g.-d. art. emóției; pl. emóții, art. emóțiile (sil. -ți-i-)

EMÓȚIE s. 1. (livr.) afect. (Senzații și ~ii.) 2. v. înduioșare.

EMÓȚIE s.f. Reacție afectivă puternică și uneori neașteptată, adesea însoțită de modificări în starea și funcționarea organismului. ◊ Emoție estetică = moment al vieții psihice exprimând experiența contemplației obiectului estetic. [Gen. -iei, var. emoțiune s.f. / cf. fr. émotion, it. emozione < lat. emotus – mișcat].

EMOȚIÚNE s.f. v. emoție.

EMÓȚIE s. f. reacție afectivă puternică și uneori neașteptată, care oglindește atitudinea cuiva față de lumea înconjurătoare. ◊ ~ estetică = moment al vieții psihice exprimând experiența contemplației obiectului estetic. (< fr. émotion, it. emozione)

EMÓȚIE ~i f. Stare afectivă intensă, de durată relativ scurtă, provocată de factori externi și caracterizată printr-o bruscă perturbație fizică și psihică. [G.-D. emoției; Sil. -ți-e] /<fr. émotion

emoți(un)e f. mișcarea sufletească ce agită, turbură.

*emoțiúne f. (fr. émotion, d. lat. emótio, -ónis, d. e-movére, -mótum, a mișca din loc. V. mobil, motor). Mișcare a sufletuluĭ, ca neliniștea, frica, bucuria ș. a. – Și emóție.

EMOȚIE s. 1. (livr.) afect. (Senzații și ~ii.) 2. duioșie, înduioșare. (Cu glasul plin de ~.)