eminescianism sn [At: GHEREA, ST. CR. III, 167 / Pl: ~e / E: eminescian + -ism] 1 Orientare în literatura română caracterizată prin preluarea și cultivarea, uneori excesive, a unor motive, teme etc. care aparțin creației eminesciene. 2 Mijloc de expresie artistică specific operei lui Eminescu. 3 Totalitatea particularităților stilistice care caracterizează opera lui Eminescu.

EMINESCIANÍSM s. n. Ceea ce este specific gândirii și operei eminesciene. ♦ Tendință de a prelua și cultiva teme, motive etc. eminesciene. [Pr.: -ci-a-] – Eminescian + suf. -ism.

EMINESCIANÍSM s. n. Ceea ce este specific gândirii și operei eminesciene. ♦ Tendință de a prelua și cultiva teme, motive etc. eminesciene. [Pr.: -ci-a-] – Eminescian + suf. -ism.

*eminescianísm (-ci-a-) s. n.

eminescianísm s. n.

EMINESCIANÍSM s.n. Fenomenul eminescian, reprezentând un moment distinct al istoriei literare universale, ulterior romantismului, care are la bază idealul unei arte naționale ca expresie a geniului poporului român. [Pron. -ci-a-. / < eminescian + -ism].

EMINESCIANÍSM s. n. moment distinct al istoriei literare, marcat de Mihai Eminescu, expresie a geniului poporului român, spirit enciclopedic, universal, care, prin originalitate, prin simțul absolut al limbii și al muzicalității poetice, a dat o maximă strălucire romantismului românesc. ◊ tendința de a prelua și cultiva teme și motive eminesciene. (< eminescian + -ism)