emigrare definitie

2 intrări

25 definiții pentru emigrare

emigra vi [At: ASACHI, L. 21/20 / Pzi: ~rez / E: fr émigrer, lat emigrare] 1 (D. oameni sau colectivități umane) A pleca din țara de origine și a se stabili definitiv sau temporar în alta, forțat de împrejurări sociale, politice, economice etc. Si: a se expatria Cf a bejenări, a imigra, a migra (1), a pribegi, a se refugia, (înv) a bejeni. 2 (Rar) A migra (2).
emigrare sf [At: STAMATI, D. 86 / Pl: ~rări / E: emigra] 1 Plecare din țara de origine și stabilire în alta Si: emigrație (1) Cf emigra (1). 2 Migrație.
EMIGRÁ, emigrez, vb. I. Intranz. A-și părăsi patria pentru a se stabili (definitiv sau temporar) în altă țară; a se expatria. – Din fr. émigrer, lat. emigrare.
EMIGRÁRE, emigrări, s. f. Acțiunea de a emigra și rezultatul ei; expatriere, emigrație. – V. emigra.
EMIGRÁ, emigrez, vb. I. Intranz. A pleca din patrie și a se stabili (definitiv sau temporar) în altă țară; a se expatria. – Din fr. émigrer, lat. emigrare.
EMIGRÁRE, emigrări, s. f. Acțiunea de a emigra și rezultatul ei; expatriere, emigrație. – V. emigra.
EMIGRÁ, emigrez, vb. I. Intranz. A pleca din patrie și a se stabili pentru un timp mai îndelungat sau pentru totdeauna în altă țară, adesea forțat de anumite împrejurări politice, economice etc.; a se expatria. V. băjeni, băjenări.
EMIGRÁRE, emigrări, s. f. Acțiunea de a emigra și rezultatul ei; expatriere. Din cauza situației rele, are loc, către 1900, o masivă emigrare din Transilvania, mai ales din rîndurile țărănimii sărace. IST. R.P.R. 436.
emigrá (a ~) (a se expatria) (-mi-gra) vb., ind. prez. 3 emigreáză
emigráre (expatriere) (-mi-gra-) s. f., g.-d. art. emigrắrii; pl. emigrắri
emigrá (a pleca din patrie și a se stabili în altă țară) vb. (sil. -gra), ind. prez. 1 sg. emigréz, 3 sg. și pl. emigreáză
emigráre s. f. → migrare
EMIGRÁ vb. a se expatria, a pribegi, (înv. și livr.) a se desțăra, (înv.) a se înstrăina. (A fost nevoit să ~.)
EMIGRÁRE s. emigrație, expatriere, pribegie, (înv. și livr.) desțărare, (înv.) înstrăinare. (~ unui militant politic.)
A emigra ≠ a se repatria
EMIGRÁ vb. I. intr. A-și părăsi locul de baștină, țara, pentru a se stabili în altă țară. [< fr. émigrer, it., lat. emigrare < lat. ex – afară, migrare – a se duce].
EMIGRÁRE s.f. Acțiunea de a emigra și rezultatul ei. [< emigra].
EMIGRÁ vb. intr. a părăsi propria țară pentru a se stabili definitiv într-o țară străină; a se expatria. (< fr. émigrer, lat. emigrare)
A EMIGRÁ ~éz intranz. A părăsi patria pentru a se stabili în altă țară; a se expatria. [Sil. e-mi-gra] /<fr. émigrer, lat. emigrare
emigrà v. 1. a-și părăsi țara și a se așeza într’alta; 2. se zice de păsările care schimbă locul după climă: rândunelele emigrează în Septemvrie.
*emigrațiúne f. (lat. emigrátio, -ónis). Acțiunea de a emigra. Migrațiune a animalelor. Fuga nobililor din Francia în timpu mariĭ revoluțiunĭ. – Și -áție, dar ob. -áre.
*emigréz v. intr. (lat. é-migro, -áre). Părăsesc o țară ca să mă stabilesc în alta: a emigra din Eŭropa în America.
EMIGRA vb. a se expatria, a pribegi, (înv.) a se înstrăina. (A fost nevoit să ~.)
EMIGRARE s. emigrație, expatriere, pribegie, (înv.) înstrăinare. (~ unui militant politic.)
emigra, emigrez v. i. (deț.) a evada.

emigrare dex

Intrare: emigra
emigra verb grupa I conjugarea a II-a
  • silabisire: -gra
Intrare: emigrare
emigrare substantiv feminin