Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

25 defini╚Ťii pentru emigrare

emigra vi [At: ASACHI, L. 21/20 / Pzi: ~rez / E: fr ├ęmigrer, lat emigrare] 1 (D. oameni sau colectivit─â╚Ťi umane) A pleca din ╚Ťara de origine ╚Öi a se stabili definitiv sau temporar ├«n alta, for╚Ťat de ├«mprejur─âri sociale, politice, economice etc. Si: a se expatria Cf a bejen─âri, a imigra, a migra (1), a pribegi, a se refugia, (├«nv) a bejeni. 2 (Rar) A migra (2).
emigrare sf [At: STAMATI, D. 86 / Pl: ~r─âri / E: emigra] 1 Plecare din ╚Ťara de origine ╚Öi stabilire ├«n alta Si: emigra╚Ťie (1) Cf emigra (1). 2 Migra╚Ťie.
EMIGR├ü, emigrez, vb. I. Intranz. A-╚Öi p─âr─âsi patria pentru a se stabili (definitiv sau temporar) ├«n alt─â ╚Ťar─â; a se expatria. ÔÇô Din fr. ├ęmigrer, lat. emigrare.
EMIGR├üRE, emigr─âri, s. f. Ac╚Ťiunea de a emigra ╚Öi rezultatul ei; expatriere, emigra╚Ťie. ÔÇô V. emigra.
EMIGR├ü, emigrez, vb. I. Intranz. A pleca din patrie ╚Öi a se stabili (definitiv sau temporar) ├«n alt─â ╚Ťar─â; a se expatria. ÔÇô Din fr. ├ęmigrer, lat. emigrare.
EMIGR├üRE, emigr─âri, s. f. Ac╚Ťiunea de a emigra ╚Öi rezultatul ei; expatriere, emigra╚Ťie. ÔÇô V. emigra.
EMIGR├ü, emigrez, vb. I. Intranz. A pleca din patrie ╚Öi a se stabili pentru un timp mai ├«ndelungat sau pentru totdeauna ├«n alt─â ╚Ťar─â, adesea for╚Ťat de anumite ├«mprejur─âri politice, economice etc.; a se expatria. V. b─âjeni, b─âjen─âri.
EMIGR├üRE, emigr─âri, s. f. Ac╚Ťiunea de a emigra ╚Öi rezultatul ei; expatriere. Din cauza situa╚Ťiei rele, are loc, c─âtre 1900, o masiv─â emigrare din Transilvania, mai ales din r├«ndurile ╚Ť─âr─ânimii s─ârace. IST. R.P.R. 436.
emigrá (a ~) (a se expatria) (-mi-gra) vb., ind. prez. 3 emigreáză
emigráre (expatriere) (-mi-gra-) s. f., g.-d. art. emigrắrii; pl. emigrắri
emigr├í (a pleca din patrie ╚Öi a se stabili ├«n alt─â ╚Ťar─â) vb. (sil. -gra), ind. prez. 1 sg. emigr├ęz, 3 sg. ╚Öi pl. emigre├íz─â
emigr├íre s. f. Ôćĺ migrare
EMIGR├ü vb. a se expatria, a pribegi, (├«nv. ╚Öi livr.) a se des╚Ť─âra, (├«nv.) a se ├«nstr─âina. (A fost nevoit s─â ~.)
EMIGR├üRE s. emigra╚Ťie, expatriere, pribegie, (├«nv. ╚Öi livr.) des╚Ť─ârare, (├«nv.) ├«nstr─âinare. (~ unui militant politic.)
A emigra Ôëá a se repatria
EMIGR├ü vb. I. intr. A-╚Öi p─âr─âsi locul de ba╚Ötin─â, ╚Ťara, pentru a se stabili ├«n alt─â ╚Ťar─â. [< fr. ├ęmigrer, it., lat. emigrare < lat. ex ÔÇô afar─â, migrare ÔÇô a se duce].
EMIGR├üRE s.f. Ac╚Ťiunea de a emigra ╚Öi rezultatul ei. [< emigra].
EMIGR├ü vb. intr. a p─âr─âsi propria ╚Ťar─â pentru a se stabili definitiv ├«ntr-o ╚Ťar─â str─âin─â; a se expatria. (< fr. ├ęmigrer, lat. emigrare)
A EMIGR├ü ~├ęz intranz. A p─âr─âsi patria pentru a se stabili ├«n alt─â ╚Ťar─â; a se expatria. [Sil. e-mi-gra] /<fr. ├ęmigrer, lat. emigrare
emigr├á v. 1. a-╚Öi p─âr─âsi ╚Ťara ╚Öi a se a╚Öeza ├«ntrÔÇÖalta; 2. se zice de p─âs─ârile care schimb─â locul dup─â clim─â: r├óndunelele emigreaz─â ├«n Septemvrie.
*emigra╚Ťi├║ne f. (lat. emigr├ítio, -├│nis). Ac╚Ťiunea de a emigra. Migra╚Ťiune a animalelor. Fuga nobililor din Francia ├«n timpu mari─ş revolu╚Ťiun─ş. ÔÇô ╚śi -├í╚Ťie, dar ob. -├íre.
*emigr├ęz v. intr. (lat. ├ę-migro, -├íre). P─âr─âsesc o ╚Ťar─â ca s─â m─â stabilesc ├«n alta: a emigra din E┼şropa ├«n America.
EMIGRA vb. a se expatria, a pribegi, (înv.) a se înstrăina. (A fost nevoit să ~.)
EMIGRARE s. emigra╚Ťie, expatriere, pribegie, (├«nv.) ├«nstr─âinare. (~ unui militant politic.)
emigra, emigrez v. i. (de╚Ť.) a evada.

Emigrare dex online | sinonim

Emigrare definitie

Intrare: emigra
emigra verb grupa I conjugarea a II-a
  • silabisire: -gra
Intrare: emigrare
emigrare substantiv feminin