emigrant, ~ă [At: TEODOROVICI, P. 137 / Pl: ~nți, ~e / E: fr émigrant] 1 smf (De obicei urmat de determinări care indică naționalitatea) Persoană care emigrează (1) Si: emigrat. 2 smf Migrator (2). 3 a (Rar) Care emigrează (1).

EMIGRÁNT, -Ă, emigranți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care emigrează; emigrat. – Din fr. émigrant.

EMIGRÁNT, -Ă, emigranți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care emigrează; emigrat. – Din fr. émigrant.

EMIGRÁNT, -Ă, emigranți, -te, s. m. și f. Persoană care emigrează. V. băjenar. Mulțimea unor emigranți, pe cheiuri, înainte de plecarea vaporului. BOGZA, C. O. 210. Trimise o solie și la craiul Poloniei, poftindu-l ca să nu sprijinească pe dușmanul său, Ieremia Movilă, nici să dea ocrotire emigranților din Ardeal. BĂLCESCU, O. II 279.

!emigránt (expatriat) (-mi-grant) adj. m., s. m., pl. emigránți; adj. f., s. f. emigrántă, pl. emigránte

emigránt s. m., adj. m. (sil. -grant), pl. emigránți; f. sg. emigrántă, g.-d. art. emigrántei, pl. emigránte

EMIGRÁNT s., adj. expatriat, pribeag.

EMIGRÁNT, -Ă s.m. și f. Persoană care emigrează. [Cf. fr. émigrant, it. emigrante].

EMIGRÁNT, -Ă s. m. f. cel care emigrează. (< fr. émigrant)

EMIGRÁNT ~tă (~ți, ~te) și substantival Care emigrează; care se află în emigrație. Populație ~tă. [Sil. -mi-grant] /<fr. émigrant

emigrant m. cel ce emigrează.

*emigránt, -ă adj. și s. (lat. émigrans, -ántis). Care emigrează.

EMIGRANT s., adj. expatriat, pribeag.

emigrant, -ă, emigranți, -te s. m., s. f. evadat.