emers definitie

2 intrări

13 definiții pentru emers

emerge vi [At: MARIN, F. 448 / Pzi: 3 emerge / E: lat emergere, fr émerger] (Fiz; d. radiații) A ieși dintr-un mediu după ce l-a traversat.
emers, ~ă a [At: LM / Pl: ~rși, ~e / E: emerge] (Îoc submers; d. radiații, corpuri etc.) 1 Care a ieșit dintr-un mediu după ce l-a străbătut. 2 (D. plante acvatice) La care unele organe se dezvoltă la suprafața apei.
EMÉRGE, pers. 3 emérge, vb. III. Intranz. (Fiz.; despre corpuri, radiații etc.) A părăsi un sistem de medii. – Din fr. émerger.
EMÉRGE, pers. 3 emérge, vb. III. Intranz. (Fiz.; despre corpuri, radiații etc.) A ieși dintr-un mediu după ce l-a traversat. – Din fr. émerger.
emérge vb., ind. prez. 3 sg. emérge
emérs adj. m., pl. emérși; f. sg. emérsă, pl. emérse
EMÉRS, -Ă adj. (op. submers) Care apare, care iese din apă. ♦ (Despre plante acvatice) La care unele organe se dezvoltă la suprafața apei. [< germ. emers].
EMÉRGE vb. intr. 1. (despre corpuri, radiații) a ieși, a țâșni la suprafață din apă. 2. (fig.) a apărea, a se arăta; a se manifesta. (< fr. émerger, lat. emergere)
EMÉRS, -Ă adj. 1. care iese la suprafața apei. 2. (bot.; despre muguri, nervuri) bine reliefat pe suprafața unui organ. ◊ (despre plante acvatice) la care unele organe se dezvoltă la suprafața apei. (< germ. emers)
emérge (-g, emérs), vb. – A ieși dintr-un mediu după ce l-a traversat. Lat. emergere (sec. XIX). – Der. emergent, adj.; emergență, s. f.; emersiune, s. f., din lat.
A EMÉRGE emérg intranz. (despre radiații, corpuri etc.) A ieși dintr-un mediu după ce l-a traversat. /<fr. émerger, lat. emergere
EMÉRS ~să (~și, ~se) (despre plante) Care are organele dezvoltate la suprafața apei. /<germ. emers
*emérg, emérs, a emerge v. intr. (lat. e-mérgere. V. merg). Ĭes, mă văd deasupra apeĭ: o stîncă emergea din apă. Întrec în înălțime, ĭes deasupra mediuluĭ. Fig. Răsar, apar, mă manifest: virtutea emerge încet-încet.

emers dex

Intrare: emerge
emerge verb grupa a III-a conjugarea a X-a
Intrare: emers
emers adjectiv