emblemă definitie

16 definiții pentru emblemă

emblem sn vz emblemă
emble sf [At: HELIADE, D. C. 135/28 / V: ~em sm / A și: (nob) emblemă / Pl: ~me / E: fr emblème, lat emblema, -atis, ngr εμβλημα] 1 Obiect reprezentând o figură care poartă în mod convențional un anumit înțeles și care este însoțită uneori de o deviză Si: semn. 2 Figură destinată să reprezinte un personaj, o țară, o meserie etc. Cf stemă. 3 (Înv) Figură retorică asemănătoare simbolului. 4 Atribut. 5 Blazon. 6 (Fig) Prestigiu. 7 Insignă. 8 (Spc) Marcă. 9 Simbol considerat, prin tradiție, reprezentativ pentru o noțiune abstractă Si: imagine. 10 (Îdt) Ornament încrustat pe vase din metal prețios. 11 Tablou central al unui mozaic.
EMBLÉMĂ, embleme, s. f. Obiect, imagine (însoțită de o deviză) care poartă în mod convențional un anumit înțeles, care simbolizează o anumită idee. ♦ Simbol; figură alegorică. – Din fr. emblème, lat. emblema.
EMBLÉMĂ, embleme, s. f. Obiect, imagine care poartă în mod convențional un anumit înțeles, care simbolizează o anumită idee. ♦ Simbol; figură alegorică. – Din fr. emblème, lat. emblema.
EMBLÉMĂ, embleme, s. f. Obiect, imagine care poartă în mod convențional un anumit înțeles, o anumită idee; figură simbolică. V. insignă. Deodată, din rîndul gardului sovietic și deasupra liniei ferate, se înalță un arc uriaș. În mijlocul lui stă o stea mare roșie cu emblema comunistă: secera și ciocanul. SAHIA, U.R.S.S. 8. Jean Goujon... a creat... o splendidă emblemă a vînătoriei. ODOBESCU, S. III 167. ♦ Fig. Simbol. Albul este emblema nevinovăției.
emblémă s. f., g.-d. art. emblémei; pl. embléme
emblémă s. f., g.-d. art. emblémei; pl. embléme
EMBLÉMĂ s. 1. simbol, (rar) atribut, (înv. fig.) pecete. (~ unei mărci de fabrică.) 2. v. blazon.
EMBLÉM s.n. v. emblemă.
EMBLÉMĂ s.f. Obiect, imagine care simbolizează o anumită idee; figură simbolică. ♦ Simbol; figură alegorică. [Var. emblem s.n. / < fr. emblème, it. emblema, cf. gr. emblema – ceea ce este inserat undeva].
EMBLÉMĂ s. f. 1. (ant.) compoziție decorativă cu sens simbolic, centrată pe un semn geometric sau zoomorf și având implicații mitologice. ◊ mozaic încastrat în pereții sălilor romane. 2. obiect, semn grafic, imagine care simbolizează o anumită idee. ◊ figură alegorică; simbol. (< fr. emblème, lat., gr. emblema)
EMBLÉMĂ ~e f. 1) Obiect sau imagine cărora li se atribuie o anumită semnificație; figură simbolizând ceva. 2) Figură sau atribut, destinate să reprezinte ceva (o colectivitate, o autoritate, o meserie etc.). [G.-D. emblemei; Sil. em-ble-mă] /<fr. embleme, lat. emblema
emblemă f. figură simbolică (creată de imaginațiunea artiștilor): cocoșul e emblema vegherii.
*emblémă f., pl. e (vgr. ém-blema, ceĭa ce se pune în ăuntru, ornament de geme. V. pro-blemă). Figură simbolică, simbol: cocoșu e emblema vegheriĭ. Atribut, insignă: sceptru e emblema suveranitățiĭ.
EMBLE s. 1. simbol, (rar) atribut, (înv. fig.) pecete. (~ unei mărci de fabrică.) 2. armoarii (pl.), blazon, stemă, (înv.) armături (pl.), herb, marcă, pavăză, scut. (~ unei case princiare.)
emblemă, embleme s. f. (deț.) numărul sub care este înregistrat un deținut în penitenciar.

emblemă dex

Intrare: emblemă
emblemă substantiv feminin
emblem