emancipație sf [At: CR (1829), 12111/10 / V: (înv) ~iune, ~pățiune, ~nțipație, im~ / P: ~ți-e / Pl: ~ii și (înv) ~iuni / E: fr émancipation, lat emancipatio, -onis] 1-13 Emancipare (1-10, 12-14). 14 (Îla) De ~ Care emancipează (14). 15-17 Emancipare (15-17).

emancipațiune sf vz emancipație

emancipățiune sf vz emancipație

emanțipație sf vz emancipație

EMANCIPÁȚIE s. f. (Înv.) Emancipare. – Din fr. émancipation, lat. emancipatio.

EMANCIPÁȚIE, emancipații, s. f. (Înv.) Emancipare. – Din fr. émancipation, lat. emancipatio.

EMANCIPÁȚIE s. f. (Învechit) Emancipare (1). Socoteam că vremea emancipației popoarelor... a sosit. NEGRUZZI, S. I 294. De la emancipația vecinilor, aceste două clase, vecinii și cei slobozi, se împreunară într-una și țăranii nu se mai deosebiră decît în moșneni și clăcași. BĂLCESCU, O. I 141.

emancipáție (-ți-e) s. f., art. emancipáția (-ți-a), g.-d. emancipáții, art. emancipáției

emancipáție s. f. (sil. -ți-e), art. emancipáția (sil. -ți-a), g.-d. art. emancipáției, pl. emancipáții

EMANCIPÁȚIE s. v. dezrobire.

EMANCIPÁȚIE s.f. (Rar) Liberare a unui sclav potrivit uzanțelor dreptului roman. ♦ Emancipare; scoatere a unui minor, a unui interzis de sub tutelă sau curatelă. [Gen. -iei, var. emancipațiune s.f. / cf. fr. émancipation, lat. emancipatio].

EMANCIPAȚIÚNE s.f. v. emancipație.

EMANCIPÁȚIE s. f. liberare a unui sclav potrivit uzanțelor dreptului roman. ◊ emancipare. (< fr. émancipation, lat. emancipatio)

EMANCIPÁȚIE f. 1) v. A EMANCIPA. 2) Egalitate în drepturi. /<fr. émancipation, lat. emancipatio, ~onis

*emancipațiúne f. (lat. emancipátio, -ónis). Acțiunea de a emancipa. – Și -áție, dar ob. -áre.

EMANCIPAȚIE s. dezrobire, eliberare, emancipare, liberare, (înv. și pop.) mîntuire, (pop.) slobozire, (înv. și reg.) slobozenie, (înv.) slobozie, (fig.) descătușare. (~ țăranilor dependenți.)