emancipat definitie

2 intrări

22 definiții pentru emancipat

emancipa [At: M. COSTIN, ap. LET2 III, 505 / Pzi: ~pez și (înv) emancip / E: fr émanciper, lat emancipare] 1-2 vtr A face să iasă (sau a ieși) de sub ocupație militară sau străină. 3-4 vrt A(-și) câștiga (sau a face să-și câștige) independența Si: a (se) elibera. 5-6 vtr (Fig) A face să iasă (sau a ieși) de sub o dominație Si: a (se) elibera. 7-8 vrt (Spc) A (se) moderniza desprinzându-se de obiceiurile vechi. 9-10 vtr (Jur; d. minori) A (se) scoate de sub autoritatea părintească (sau a tutorelui), primind astfel, înainte de a ajunge la majorat, o parte din drepturile unui major. 11 vt (Jur) A da unui minor dreptul de a-și administra și de a dispune singur de averea sa. 12-13 vtr (D. femei) A (se) scoate din starea de dependență și acordarea, prin lege, de drepturi sociale, economice și politice egale cu ale bărbatului. 14 vt (C.i. persoane aparținând unei clase sociale) A legifera revenirea la starea de om liber. 15 vr (D. adolescenți) A-și lua unele libertăți nepotrivite pentru vârsta lor. 16 vr (Pex) A depăși limitele bunei cuviințe. corectată
emancipat2, ~ă [At: HELIADE, O. II, 50 / Pl: ~ați, ~e / E: emancipare] 1 a Care a ieșit de sub ocupație militară sau străină. 2 a Care și-a câștigat independența. 3 a (Fig) Care a ieșit de sub o dominație. 4 a Modernizat. 5 a (Jur; d. minori) Care este scos de sub autoritatea părintească (sau a tutorelui). 6 a (Jur; d. minori) Care are dreptul de a-și administra singur averea. 7 a (D. femei) Care este scoasă din starea de dependență (și primește, prin lege, drepturi sociale, politice, economice etc. egale cu ale bărbatului). 8 a (D. persoane aparținând unei clase sociale) Revenire la starea de om liber. 9 a Care se emancipează (14). 10 a (D. adolescenți) Care își ia unele libertăți nepotrivite pentru vârsta lui. 11 a (Pex) Care depășește limitele bunei cuviințe. 12 smf (Nob) Fruntaș. 13-14 smf, a (Persoană) care nu mai depinde de cineva (sau de ceva).
emancipat1 sn [At: MDA ms / E: emancipare] 1-13 Emancipare (1-10, 12-14). 14 (Jur; îla) De ~ Care emancipează (9). 15-17 Emancipare (15-17).
EMANCIPÁ, emancipez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A(-și) câștiga sau a face să-și câștige independența; a (se) elibera (1). ♦ Refl. (Despre copii și adolescenți) A se elibera de prejudecăți, constrângeri, convenții sociale etc. 2. Tranz. (În unele state) A scoate un minor de sub tutela părintească sau a tutorelui și a-i acorda, înainte de a ajunge la majorat, o parte din drepturile unui major. – Din fr. émanciper, lat. emancipare.
EMANCIPÁT, -Ă, emancipați, -te, adj. 1. Care nu mai depinde de cineva sau de ceva, care a devenit liber, independent. ♦ (Despre copii și adolescenți) Care și-a luat unele libertăți nepotrivite cu vârsta lui; cu purtări libertine. 2. (În unele state) Scos înainte de majorat de sub autoritatea părintească sau a tutorelui. – V. emancipa.
EMANCIPÁ, emancipez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A(-și) câștiga sau a face să-și câștige independența; a (se) elibera (1). ♦ Refl. (Despre copii și adolescenți) A-și lua unele libertăți nepotrivite cu vârsta lui, a avea purtări libertine. 2. Tranz. (În trecut) A scoate un minor de sub tutela părintească sau a tutorelui și a-i acorda, înainte de a ajunge la majorat, o parte din drepturile unui major. – Din fr. émanciper, lat. emancipare.
EMANCIPÁT, -Ă, emancipați, -te, adj. 1. Care nu mai depinde de cineva sau de ceva, care a devenit liber, independent. ♦ (Despre copii și adolescenți) Care și-a luat unele libertăți nepotrivite cu vârsta lui; cu purtări libertine. 2. (În unele state) Scos înainte de majorat de sub autoritatea părintească sau a tutorelui. – V. emancipa.
EMANCIPÁ, emancipez, vb. I. 1. Refl. A se desprinde, a se elibera, a nu mai depinde (de ceva sau de cineva), a-și cîștiga independența; a se elibera din iobăgie, din șerbie. Iorgu se emancipase de frate-său Costache și locuia singur. CARAGIALE, O. III 12. ◊ Tranz. Le vînduse cîteva sute de pogoane de pămînt... din dorința de a-i emancipa și în același timp de-a se emancipa și el de dînșii. REBREANU, R. I 54. Să emancipeze dar poezia pe femeie. BOLLIAC, O. 44. ♦ (Despre copii și adolescenți) A-și lua unele libertăți nepotrivite pentru vîrsta sa. 2. Tranz. (Jur.; învechit) A scoate un minor de sub tutela părintească sau a tutorelui și a-i acorda o parte din drepturile unui major, înainte de a ajunge la majorat.
EMANCIPÁT, -Ă, emancipați, -te, adj. 1. Care nu mai depinde (de ceva sau de cineva), care a devenit liber, care și-a cîștigat independența; eliberat din iobăgie, din șerbie. ♦ (Despre copii și adolescenți) Care și-a luat unele libertăți nepotrivite cu vîrsta sa. Tînăr emancipat. ◊ (Substantivat) În clasa a patra... am trecut între emancipați. GALACTION, O. I 14. 2. (Jur.; învechit, despre minori) Scos, înainte de majoratul legal, de sub autoritatea părintească sau a tutorelui.
emancipá (a ~) vb., ind. prez. 3 emancipeáză
emancipát adj. m., pl. emancipáți; f. emancipátă, pl. emancipáte
emancipá vb., ind. prez. 1 sg. emancipéz, 3 sg. și pl. emancipeáză
emancipát adj. m., pl. emancipáți; f. sg. emancipátă, pl. emancipáte
EMANCIPÁ vb. v. dezrobi.
EMANCIPÁ vb. I. 1. tr. (Jur.) A da unui minor dreptul de a-și administra și de a dispune de averea sa. ♦ (Ant.) A elibera un fiu din puterea părintelui sau un sclav de stăpânul său. 2. (Fig.) A da libertatea, a elibera de sub o dominație, de sub puterea cuiva. 3. refl. A-și câștiga, a-și dobândi libertatea, independența. ♦ A-și lua libertatea de a face anumite lucruri nepotrivite cu vârsta sa, a avea purtări libertine. [P.i. 3,6 -pează. / < fr. émanciper, it., lat. emancipare].
EMANCIPÁT, -Ă adj. Care nu mai depinde de cineva sau de ceva; liber, independent. ♦ (Fam.; despre copii și adolescenți) Care își permite libertăți nepotrivite cu vârsta lui. [Cf. fr. émancipé].
EMANCIPÁ vb. 1. tr. a scoate de sub tutelă, de sub o dominație. II. tr., refl. a-și câștiga, a face să-și câștige independența; a (se) elibera de sub o dominație. III. refl. a se elibera de constrângeri; (fam.; despre copii și adolescenți) a-și permite libertăți nepotrivite cu vârsta sa. (< fr. émanciper, lat. emancipare)
A EMANCIPÁ ~éz tranz. 1) (persoane) A face să se emancipeze. 2) A scoate de sub tutelă, având dreptul de a dispune de bunurile sale înainte de majorat. /<fr. émanciper, lat. emancipare
A SE EMANCIPÁ ~éz intranz. 1) A deveni independent, eliberându-se de convențiile morale și sociale. 2) (despre minori) A se comporta prea liber pentru vârsta pe care o are; a avea purtări libertine. /<fr. émanciper, lat. emancipare
emancipà v. 1. a pune pe un minor în afară de tutelă: minorul se emancipează prin căsătorie; 2. a libera din robie; 3. a ieși din marginile datoriei sau buneicuviințe.
*emancipéz v. tr. (lat. e-máncipo, -áre, d. manus, mînă, și cápere, a lua. V. încap, magopeț). Scot de supt tutelă, de supt puterea părintească, din robie: a emancipa un minor, un rob. Liberez de vre-o pedică: știința te emancipează de prejudiciĭ. V. refl. Îmĭ ĭaŭ multă libertate.
EMANCIPA vb. a (se) dezrobi, a (se) elibera, a (se) libera, (înv. și pop.) a (se) mîntui, (pop.) a (se) slobozi, (înv.) a (se) volnici, (fig.) a (se) descătușa. (I-a ~ pe țăranii dependenți.)

emancipat dex

Intrare: emancipa
emancipa verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: emancipat
emancipat adjectiv