emanațiune definitie

20 definiții pentru emanațiune

emanație sf [At: KRETZULESCU, M. 30/4 / V: (înv) ~iune, (nob) emănăciune / P: ~ți-e / Pl: ~ii și (înv) ~iuni / E: fr émanation, lat emanatio, -onis] 1 Degajare a unui miros, gaz, a căldurii etc. dintr-un corp. 2 (Ccr) Ceea ce se degajă Si: exalație. 3 (Glg; îs) ~ vulcanică Emitere de produse gazoase legate de activitatea vulcanului. 4 (Glg; îas) Produs al acestei activități, reprezentat prin bioxid de carbon, amoniac, hidrogen, hidrogen sulfurat, clor, azot, oxigen etc. 5 Gaz radioactiv, obținut prin dezintegrarea elementelor radioactive. 6 Emisie. 7 (Fig) Ceea ce își are originea într-un lucru oarecare. 8 Răspândire. 9 Exalație (5).
emanațiune sf vz emanație
emănăciune sf vz emanație
EMANÁȚIE, emanații, s. f. 1. Emitere, degajare (de gaze, de vapori, de mirosuri etc.); (concr.) ceea ce se degajează, ceea ce se emană. ◊ (Geol.) Emanație vulcanică = a) emitere de produse gazoase legate de activitatea vulcanică; b) produs al acestei activități, reprezentat prin bioxid de carbon, hidrogen, amoniac, hidrogen sulfurat, clor, azot, oxigen etc. 2. Gaz radioactiv obținut prin dezintegrarea radiului, toriului sau actiniului. [Var.: (înv.) emanațiúne s. f.] – Din fr. émanation, lat. emanatio, -onis.
EMANAȚIÚNE s. f. v. emanație.
EMANÁȚIE, emanații, s. f. 1. Emitere, degajare (de gaze, de vapori, de mirosuri etc.); (concr.) ceea ce se degajează, ceea ce se emană. ◊ (Geol.) Emanație vulcanică = a) emitere de produse gazoase legate de activitatea vulcanică; b) produs al acestei activități, reprezentat prin bioxid de carbon, hidrogen, amoniac, hidrogen sulfurat, clor, azot, oxigen etc. 2. Gaz radioactiv obținut prin dezintegrarea radiului, toriului sau actiniului. [Var.: (înv.) emanațiúne s. f.] – Din fr. émanation, lat. emanatio, -onis.
EMANAȚIÚNE s. f. v. emanație.
EMANÁȚIE, emanații, s. f. (Și în forma emanațiune). 1. Emitere, degajare a unui gaz; (mai ales concretizat) ceea ce se degajă. În căldură are să se evaporeze alcoolul, umplînd odaia cu o emanațiune subtilă. CARAGIALE, O. VII 299. Soarele de amiazi varsă emanațiuni voluptoase de căldură în rariștea pădurii și subt umbra copacilor. ODOBESCU, S. III 35. 2. Gaz obținut prin dezintegrarea radiului, toriului sau actiniului. – Variantă: emanațiúne (pronunțat -ți-u-) s. f.
EMANAȚIÚNE s. f. v. emanație.
emanáție (-ți-e) s. f., art. emanáția (-ți-a), g.-d. art. emanáției; pl. emanáții, art. emanáțiile (-ți-i-)
emanáție s. f. (sil. -ți-e), art. emanáția (sil. -ți-a), g.-d. art. emanáției; pl. emanáții, art. emanáțiile (sil. -ți-i-)
EMANÁȚIE s. 1. degajare, emanare, emisiune, exalare, exalație, împrăștiere, răspândire, (înv.) răsfugare. (~ de gaze de la sobă.) 2. v. degajare. 3. emanație de radiu = radon. 4. efluviu. (Se simte în atmosferă o ~ specifică.)
EMANÁȚIE s.f. 1. Emitere, degajare. ♦ Ceea ce se degajează. 2. Gaz radioactiv care rezultă din dezintegrarea actiniului, a radiului sau a toriului. [Gen. -iei, var. emanațiune s.f. / cf. fr. émanation, it. emanazione].
EMANAȚIÚNE s.f. v. emanație.
EMANÁȚIE s. f. 1. faptul de a emana; emitere, degajare. ◊ ceea ce se degajă, exalație. ◊ (p. ext.; ir.) rezultat al unor evenimente politice. ♦ ~ vulcanică = emitere de produse gazoase legate de activitatea vulcanică; produs al acestei activități. 2. gaz radioactiv care rezultă din dezintegrarea actiniului, a radiului sau a toriului. (< fr. émanation, lat. emanatio)
EMANÁȚIE ~i f. 1) v. A EMANA. 2) Produs al emanării. [G.-D. emanației; Sil. -ți-e] /<fr. émanation, lat. emanatio, ~onis
emanați(un)e f. 1. acțiunea de a emana; 2. ceeace emană: mirosurile sunt emanațiuni.
*emanațiúne f. (lat. emanátio, -ónis). Acțiunea de a emana. Ceĭa ce emană: mirosurile-s emanațiunĭ. – Și -áție.
EMANAȚIE s. 1. degajare, emanare, emisiune, exalare, exalație, împrăștiere, răspîndire, (înv.) răsfugare. (~ de gaze de la sobă.) 2. degajare, dezvoltare, emanare, producere, radiere. (~ de căldură.) 3. (CHIM.) emanație de radiu = radon. 4. efluviu. (Se simte în atmosferă o ~ specifică.)
emanáție s. f. (Folosit frecvent după decembrie 1989, deseori cu sens ironic, depreciativ) Produs al Revoluției din decembrie 1989 și, prin extensie, orice produs al Puterii de după 1989 ◊ „Emanații ale Puterii” Contr. 44/90 p. 1. ◊ „Nudele emanații ale comerțului socialist [...] numite magazine de stat” Timpul 30/90 p. 8. ◊ „O emanație de nivelul gazetei «Azi».” Expr. Mag. 11/90 p. 2. ◊ „Sediul emanației ieșene F.S. N.” Opinia stud. 1/91 p. 2. ◊ „Prezentându-se ca o emanație a Revoluției [...] noul regim a dovedit, la nici un an de la instaurarea sa, că nu face decât să continue, în liniile sale esențiale, politica regimului anterior.” R.l. 25 IV 91 p. 5. ◊ „Emanații ale unei gestiuni economice defectuoase” R.l. 405/91 p. 2. ◊ „Deci cine i-o fi încântat Emanației Sale auzul în tinerețea revoluționară, ca să-l aducem să-i descânte și legitimitatea postrevoluționară?” Caț. 1724 XII 91 p. 7 (formal cf. fr. émanation, it. emanazione; R. Zafiu în Luc. 25/91 p. 4, I. Preda în LR 10/92 p. 547, C. Tabarcea în Cotid. 1 III 91, D. Urițescu CV 5052)

emanațiune dex

Intrare: emanație
emanațiune
emanație substantiv feminin
  • silabisire: -ți-e
emănăciune