elocuent definitie

24 definiții pentru elocuent

elocente ai vz elocvent
elocint, ~ă a vz elocvent
elocinte ain vz elocvent
elocuent, ~ă a vz elocvent
elocuint, ~ă a vz elocvent
elocvent, ~ă [At: IORGOVICI, O. VII/7 / V: ~cente, ~cint, ~cinte, ~cue~ (S și: ~oque~), ~cuint / Pl: ~nți, ~e / E: fr éloquent, it eloquente, lat eloquens, -tis] 1-2 smf, a (Persoană) care are darul de a expune frumos și convingător. 3 a (D. privire, mimică etc.) Care exprimă cu claritate ceva. 4-5 av, a (D. manifestări, acțiuni ale oamenilor) (În mod) expresiv și convingător. 6 a (D. creații artistice) Care exprimă cu claritate un anumit mesaj. corectată
ELOCVÉNT, -Ă, elocvenți, -te, adj. Care are darul de a expune frumos și convingător. ♦ (Adesea adverbial) Plin de înțeles; grăitor, demonstrativ, expresiv, semnificativ. – Din fr. éloquent, lat. eloquens, -ntis.[1]
ELOCVÉNT, -Ă, elocvenți, -te, adj. Care are darul de a expune frumos și convingător. ♦ (Adesea adverbial) Plin de înțeles; grăitor, demonstrativ, expresiv, semnificativ. – Din fr. éloquent, lat. eloquens, -ntis.
ELOCÍNTE adj. invar. (Învechit) Elocvent. Stenografia... nu ne-a transmis elocintele cuvinte rostite de dînsul în Obșteasca Adunare. GHICA, S. 633.
ELOCVÉNT, -Ă, elocvenți, -te, adj. 1. (Despre persoane) Care are darul de a expune, de a prezenta un subiect în chip frumos și convingător. Orator elocvent. ◊ Irena refuză să privească tabloul pe care i-l apropia de privire această fată elocventă. CAMIL PETRESCU, N. 171. 2. (Despre lucruri, acțiuni) Care spune mult, plin de înțeles, demonstrativ, expresiv, semnificativ. Gest elocvent. Privire elocventă. ▭ Presărat cu cetăți vechi în ruină și cu turle de biserici ascuțite, Ardealul își desfășoară peisajele... sub semnul acestor străvechi și elocvente construcții. BOGZA, C. O. 9. Dădea din mîni, cu o elocventă artă a gestului. C. PETRESCU, C. V. 53. ◊ (Adverbial) Trecînd pe lîngă tot ceea ce, atît de elocvent, viitorul și trecutul îngrămădesc pe malurile lui, Oltul își mînă mereu apele. BOGZA, C. O. 204.
elocvént adj. m., pl. elocvénți; f. elocvéntă, pl. elocvénte
elocvént adj. m., pl. elocvénți; f. sg. elocvéntă, pl. elocvénte
ELOCVÉNT adj. 1. v. convingător. 2. (înv.) limbut, slovesnic. (Un om ~.)
Elocvent ≠ neelocvent
ELOCUÉNT, -Ă adj. v. elocvent.
ELOCVÉNT, -Ă adj. 1. Care vorbește frumos și convingător. 2. Plin de conținut, expresiv, demonstrativ. [Var. elocuent, -ă adj. / cf. it. eloquente, lat. eloquens < eloqui – a vorbi].
ELOCVÉNT, -Ă adj. 1. care vorbește frumos și convingător; concludent, edificator. 2. (și adv.) plin de înțeles; semnificativ; expresiv, demonstrativ. (< fr. éloquent, lat. eloquens)
elocuént (-tă), adj. – Convingător, grăitor. – Var. elocvent. Lat. eloquens, prin intermediul fr. éloquent. Var. se datorează pronunțării germ. a latinei. – Der. elocuență (var. elocvență, înv., elocință), s. f.; elocuțiune, s. f., din lat. elocutio (sec. XIX).
ELOCVÉNT1 ~tă (~ți, ~te) 1) Care vorbește frumos și convingător. Orator ~. 2) Care vorbește de la sine (fără a fi exprimat în cuvinte); cu semnificație vădită; semnificativ; grăitor. Gest ~. /<fr. éloquent, lat. eloquens, ~ntis
ELOCVÉNT2 adv. Cu semnificație vădită. /<fr. éloquent, lat. eloquens, ~ntis
elocvent a. 1. care vorbește bine; 2. fig. convingător: cifrele sunt destul de elocvente.
*elocŭént, -ă adj. (lat. éloquens, -éntis). Care vorbește bine, cu elocŭență: orator elocŭent. Care e pronunțat cu elocŭență: discurs elocŭent. Fig. Convingător: lacrimĭ elocŭente. Adv. În mod elocŭent. – Fals -cvent orĭ -cinte.
elocínt adj. m., pl. elocínți; f. sg. elocíntă, pl. elocínte
ELOCVENT adj. 1. concludent, convingător, decisiv, edificator, grăitor, hotărîtor, ilustrativ, pilduitor, puternic, serios, solid, tare, temeinic, (rar) probant, vorbitor, (înv.) înduplecător. (Un exemplu ~.) 2. (înv.) limbut, slovesnic. (Un om ~.)

elocuent dex

Intrare: elocvent
elocvent adjectiv
elocente
elocinte
elocuent
elocint adjectiv
elocuint