eliberator, ~oare [At: LEG. EC. Pl. 187 / V: (rar) ~iu / E: elibera + -tor] 1-4 smf, a (Persoană, clasă socială, popor) care eliberează (1). 5 a (Fig) Odihnitor. 6 a (Fig) Liniștitor. 7-8 a De eliberare (5-6).

eliberatoriu, ~ie smf, a vz eliberator

ELIBERATÓR, -OÁRE, eliberatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care eliberează; dezrobitor, liberator. – Elibera + suf. -tor.

ELIBERATÓR, -OÁRE, eliberatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care eliberează; dezrobitor, liberator. – Elibera + suf. -tor.

ELIBERATÓR, -OÁRE, eliberatori, -oare, adj. Care eliberează, dezrobitor. Numai înaintarea vertiginoasă a Armatei Sovietice eliberatoare și doborîrea dictaturii fasciste de către forțele populare conduse de Partidul Comunist au salvat poporul romîn de la un adevărat dezastru național. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 517. Numai existența și activitatea partidului fac cu putință ca proletariatul să devină conștient de misiunea sa istorică de clasă eliberatoare. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 122, 6/3. ◊ (Substantivat) Fierbinte și nețărmurită este dragostea și recunoștința poporului nostru muncitor pentru Uniunea Sovietică, marea eliberatoare a patriei noastre. SCÎNTEIA, 1951, nr. 2087.

eliberatór adj. m., pl. eliberatóri; f. sg. și pl. eliberatoáre

eliberatór adj. m., pl. eliberatóri; f. sg. și pl. eliberatoáre

ELIBERATÓR adj., s. dezrobitor, liberator, (înv. și pop.) mântuitor, slobozitor. (Armată ~oare.)

Eliberator ≠ cotropitor, robitor

ELIBERATÓR, -OÁRE adj. (adesea s.) Care eliberează; dezrobitor. [< elibera + -tor].

ELIBERATÓR, -OÁRE adj. (și s.) care eliberează. (< libera + -tor)

ELIBERATÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival Care eliberează; care aduce eliberare; dezrobitor. /a elibera + suf. ~tor

ELIBERATOR adj., s. dezrobitor, liberator, (înv. și pop.) mîntuitor, slobozitor. (Armată ~.)