eleva definitie

3 intrări

24 definiții pentru eleva

eleva [At: PONTBRIANT, D. / Pzi: ~vez / E: fr élever, lat elevare] (Liv; rar) 1 vt A ridica. 2-3 vtr A evolua. 4-5 vtr A (se) instrui.
ELÉV, -Ă, elevi, -e, s. m. și f. 1. Persoană care învață într-o școală sau care este instruită de cineva; școlar. 2. Persoană care urmează în concepții și în acțiuni pe maestrul său; discipol, învățăcel, adept. – Din fr. élève.
ELÉV, -Ă, elevi, -e, s. m. și f. 1. Persoană care învață într-o școală sau care este instruită de cineva; școlar. 2. Persoană care urmează în concepții și în acțiuni pe maestrul său; discipol, învățăcel, urmaș, adept. – Din fr. élève.
ELÉV, -Ă, elevi, -e, s. m. și f. 1. Persoană care învață într-o școală sau care este instruită de cineva; școlar. Elev ești încă. Mă privești Cu ochi adînci, cu ochi de smoală. Ce gînd de fapte mari nutrești, Șezînd pe băncile de școală? CASSIAN, H. 65. Nu sînt student, sînt elev în clasa a opta. DUMITRIU, N. 12. Întoarse capul către un elev. CAMIL PETRESCU, O. I 201. Elevul de la școala de poduri și șosele, așezat pe scările ceardacului, privea cu nesaț satul în vale. BUJOR, S. 116. 2. Persoană care urmează în concepții și acțiuni pe maestrul său; adept al unei doctrine; discipol, învățăcel.
elév s. m., pl. elévi
elévă s. f., g.-d. art. elévei; pl. eléve
elév s. m., pl. elévi
elevá vb., ind. prez. 1 sg. elevéz, 3 sg. și pl. eleveáză
elévă s. f., g.-d. art. elévei; pl. eléve
ELÉV s. 1. școlar, (înv.) scolastic, ucenic. (Profesorul și ~ii săi.) 2. v. discipol.
ELÉVĂ s. școlăriță.
ELÉV, -Ă s.m. și f. 1. Cel care învață într-o școală, care urmează o formă de învățământ mediu sau elementar. 2. Discipol, adept, urmaș, învățăcel al unui maestru, al unei școli literare, al unei doctrine etc. [< fr. élève, cf. élever – a educa].
ELEVÁ vb. I. tr. A ridica. [< fr. élever].
ELÉV, -Ă s. m. f. 1. cel care învață într-o școală, care urmează o formă de învățământ mediu sau elementar. 2. discipol, adept, urmaș, învățăcel al unui maestru, al unei școli literare, doctrine etc. (< fr. élève)
ELEVÁ vb. tr. a ridica. (< fr. élever)
ELÉV elevă (elevi, eleve) m. și f. 1) Persoană care învață într-o școală; școlar. 2) Adept și continuator al unei persoane într-un anumit domeniu de activitate; discipol; ucenic. /<fr. éleve
elev m. școlar, discipol.
*elév, -ă s. (fr. élève, d. élever, a educa, lat. élevo, -áre, a înălța. V. ĭaŭ). Școlar, discipul, acela care învață de la un profesor.
ELEV s. 1. școlar, (înv.) scolastic, ucenic. (Profesorul și ~ii săi.) 2. discipol, învățăcel, ucenic, (livr.) cirac, (înv.) școlar. (~ al unui maestru celebru.)
ELE s. școlăriță.
ELEV. Subst. Elev, școlar, gimnazist, gimnazier (rar), licean, colegian (înv.); ucenic; seminarist; seralist; cursant, cursist; începător, novice, boboc (fig.); candidat, stagiar; absolvent; bacalaureat. Promoție. Discipol, învățăcel (fam.), adept. Școlarizare. Școlărime. Școlaritate; ucenicie. Școală, gimnaziu, colegiu, seminar; liceu. Adj. Școlar, de școală, de școlar, școlăresc; gimnazial, liceal. Vb. A fi elev, a se înscrie la școală, a umbla (a merge) la școală, a învăța la școală, a urma cursurile unei școli, a da examen de admitere, a absolvi, a promova (o școală), a susține examenul de bacalaureat, a obține diploma de absolvire. A școlări, a ucenici. A școlariza. Adv. Școlărește. V. educație, învățare, școală.
elév-muncitór s. m. Muncitor care continuă în paralel cu activitatea productivă pregătirea școlară ◊ „În anul școlar 1971/1972 și-au ridicat calificarea profesională 3.894.000 studenți-muncitori și 2.888.000 elevi-muncitori. Activitatea de producție și cea de ridicare a nivelului de pregătire a cadrelor se îmbină atât de strict încât aici se vorbește cu temei despre «Uzina-aulă universitară».” Sc. 1 V 73 p. 8. ◊ „[Programul artistic] este realizat de elevi-muncitori de la secția serală sub îndrumarea profesorului A. D.R.l. 18 I 75 p. 2 (din elev + muncitor)
elév-problémă s. m. Elev care constituie o problemă pentru școală ◊ „Aproape în fiecare școală există așa-ziși «elevi-problemă», dar, din păcate, modul de rezolvare a cazurilor-limită diferă prea puțin... de la caz la caz.” I.B. 14 III 73 p. 1; v. și R.l. 11 XII 80 p. 2 (din elev + problemă)
muncitór-elév s. m. Muncitor care își completează studiile, fără a ieși din producție ◊ „Iată-i pe câțiva dintre muncitorii-elevi, fruntași la învățătură, repetându-și lecțiile înainte de a intra la cursuri.” Sc. 12 IX 61 p. 1; v. și 24 I 63 p. 2 (din muncitor + elev; Fl. Dimitrescu în LR 4/62 p. 388)

eleva dex

Intrare: elevă
elevă substantiv feminin
Intrare: eleva
eleva verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: elevă
elevă