Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

17 defini╚Ťii pentru element

element [At: CANTACUZINO, N. P. 134v/2 / Pl: ~e, ~n╚Ťi, (├«nv) ~uri, (├«vr) ~minte / E: fr ├ęl├ęment, lat elementum] 1 sm (Ant) Fiecare dintre cele patru aspecte ale materiei (foc, ap─â, aer, p─âm├ónt) despre care se credea c─â stau la baza tuturor corpurilor ╚Öi fenomenelor naturii. 2 sn (Lpl; adesea determinat prin ÔÇ×naturiiÔÇŁ) Fenomen al naturii care se manifest─â incontrolabil Vz stihie. 3 sn (Lpl; de obicei urmat de determin─âri ├«n genitiv sau introduse prin pp. ÔÇ×deÔÇŁ, rar ÔÇ×dinÔÇŁ, indic├ónd sfera, domeniul) Principii fundamentale, no╚Ťiuni de baz─â ├«ntr-o disciplin─â oarecare Si: no╚Ťiune. 4 sn (Adesea cu determin─âri care indic─â apartenen╚Ťa) Parte component─â a unui ├«ntreg. 5 sn (Lin) Parte a unui enun╚Ť, a unui cuv├ónt ├«ntreg etc. izolabil─â prin analiz─â ╚Öi care intr─â ├«n compozi╚Ťia unei structuri, a unui sistem etc. 6 sn (Mat) Parte component─â a unei mul╚Ťimi, de la care ├«ncepe orice construc╚Ťie matematic─â. 7 sn Fiecare din p─âr╚Ťile care alc─âtuiesc o figur─â geometric─â sau servesc la determinarea acesteia. 8 sn (Med) Fenomen constant ce caracterizeaz─â o boal─â. 9 sn (Lpl) Ansamblu de cuno╚Ötin╚Ťe necesare efectu─ârii ├«n bune condi╚Ťii a unor opera╚Ťii. 10 sn (Spc) Parte component─â a unei construc╚Ťii cu rol bine determinat ├«n alc─âtuirea acesteia. 11 sn Parte a unui mecanism, a unui aparat compus din serii asem─ân─âtoare. 12 sn (╚ś├«s ~ melodic) Parte component─â a unei compozi╚Ťii muzicale. 13 sn (Lpl) Date ce concur─â la formarea unei concluzii. 14 sn Factor. 15 sn (Adesea urmat de determin─âri care indic─â felul, caracterul) Persoan─â care face parte dintr-un grup, dintr-o colectivitate. 16 sn Mediu ├«n care tr─âie╚Öte o vie╚Ťuitoare. 17 sn (├Än leg─âtur─â cu verbele ÔÇ×a fiÔÇŁ, ÔÇ×a se aflaÔÇŁ, ÔÇ×a se sim╚ŤiÔÇŁ, ÔÇ×a tr─âiÔÇŁ) Mediu favorit, anturaj ├«n care cineva se simte bine. 18 sn (Prc) Mediu. 19 sn ├Änsu╚Öire. 20 sn Substan╚Ť─â care nu mai poate fi descompus─â ├«n alte substan╚Ťe mai simple prin mijloace fizice sau chimice obi╚Önuite ╚Öi care poate forma prin combinare chimic─â substan╚Ťe compuse. 21 sn (Chm; ├«s) ~ rare P─âm├ónturi rare. 22 sn (Pgn) Substan╚Ť─â. 23 sn Pil─â electric─â. 24 sn Fiecare celul─â a unei pile electrice. 25 sm Fiecare din p─âr╚Ťile componente ale unui calorifer.
ELEM├ëNT, elemente, s. n., (2) elemen╚Ťi, s. m. 1. Parte component─â a unui ├«ntreg; parte care contribuie la formarea unui ├«ntreg. ÔÖŽ Pies─â sau ansamblu de piese care formeaz─â o construc╚Ťie. 2. S. m. Spec. Fiecare dintre piesele componente ale unui radiator de calorifer. 3. Persoan─â care face parte dintr-o colectivitate. 4. (├Än filozofia antic─â) Fiecare dintre cele patru aspecte fundamentale ale materiei (foc, ap─â, aer, p─âm├ónt) despre care se credea c─â stau la baza tuturor corpurilor ╚Öi fenomenelor naturii. ÔÖŽ Fenomen al naturii care se manifest─â ca o for╚Ť─â puternic─â. 5. Mediu ├«n care tr─âie╚Öte o fiin╚Ť─â. ÔÖŽ Mediu ├«n care cineva se simte bine. 6. (Chim.) Substan╚Ť─â care nu poate fi descompus─â ├«n alte substan╚Ťe mai simple prin mijloace fizice sau chimice obi╚Önuite ╚Öi care poate forma, prin combinare chimic─â, diverse substan╚Ťe compuse. 7. Pil─â electric─â; fiecare celul─â a unei pile electrice. 8. Principiu de baz─â, no╚Ťiune fundamental─â a unei discipline. ÔÇô Din fr. ├ęl├ęment, lat. elementum.
ELEM├ëNT, elemente, s. n. ╚Öi (rar) elemen╚Ťi, s. m. 1. Parte component─â a unui ├«ntreg; parte care contribuie la formarea unui ├«ntreg. ÔÖŽ Pies─â sau ansamblu de piese care formeaz─â o construc╚Ťie. ÔÖŽ S. m. Spec. Fiecare dintre piesele componente ale unui radiator de calorifer. 2. Persoan─â care face parte dintr-o colectivitate. 3. (├Än filozofia antic─â) Fiecare dintre cele patru aspecte fundamentale ale materiei (foc, ap─â, aer, p─âm├ónt) despre care se credea c─â stau la baza tuturor corpurilor ╚Öi fenomenelor naturii. ÔÖŽ Fenomen al naturii care se manifest─â ca o for╚Ť─â puternic─â. 4. Mediu ├«n care tr─âie╚Öte o fiin╚Ť─â. ÔÖŽ Mediu ├«n care cineva se simte bine. 5. (Chim.) Substan╚Ť─â care nu poate fi descompus─â ├«n alte substan╚Ťe mai simple prin mijloace fizice sau chimice obi╚Önuite ╚Öi care poate forma, prin combinare chimic─â, diverse substan╚Ťe compuse. 6. Pil─â electric─â; fiecare celul─â a unei pile electrice. 7. (├Än leg─âtur─â cu o disciplin─â oarecare) Principiu de baz─â, no╚Ťiune fundamental─â. ÔÇô Din fr. ├ęl├ęment, lat. elementum.
ELEM├ëNT, elemente, s. n. 1. Parte component─â a unui lucru; parte care contribuie la formarea unui ├«ntreg. Termenii tehnici s├«nt printre cele mai mobile elemente ale vocabularului. GRAUR, F. L. 83. Elementele constitutive ale vie╚Ťei lui suflete╚Öti. EMINESCU, N. 83. ÔÖŽ Pies─â sau ansamblu de piese al unei construc╚Ťii, av├«nd un rol bine determinat ├«n alc─âtuirea acesteia. 2. Persoan─â (care face parte dintr-o colectivitate). ├Än ╚Öcoal─â a fost un element bun. Ôľş Elemente apar╚Ťin├«nd claselor exploatatoare nu pot fi membri ai partidului. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 158. ├Äntorc├«ndu-se ├«n Rusia, t├«n─ârul intelectual [Turgheniev] se simte atras de elementele progresiste. SADOVEANU, E. 234. 3. (├Än filozofia antic─â) Fiecare din cele patru aspecte ale materiei (foc, ap─â, aer, p─âm├«nt) despre care se credea c─â stau la baza tuturor corpurilor ╚Öi fenomenelor naturii; stihie. ÔÖŽ Fenomen al naturii care se manifest─â ca o for╚Ť─â puternic─â. 4. Mediu ├«n care tr─âie╚Öte o fiin╚Ť─â. Elementul pe╚Ötelui e apa. Ôľş Chiar un p─âstr─âv adus la ╚Ť─ârm are ╚Öanse s─â se mai ├«ntoarc─â ├«n elementul lui. SADOVEANU, V. F. 110. ÔÖŽ Fig. Ambian╚Ťa ├«n care cineva se simte bine. Tr─âiesc ├«n durere ca-n elementul meu. ALEXANDRESCU, P. 79. 5. (Chim.) Substan╚Ť─â care nu poate fi descompus─â ├«n alte substan╚Ťe mai simple prin mijloace fizice sau chimice obi╚Önuite ╚Öi care poate forma, prin combinare chimic─â, diverse substan╚Ťe compuse. 6. (Fiz.) Pil─â electric─â; fiecare celul─â a unei pile electrice primare sau secundare. 7. (├Än leg─âtur─â cu o disciplin─â oarecare, mai ales la pl.) Principiu de baz─â, no╚Ťiune fundamental─â; rudiment. Elemente de geometrie.
!elem├ęnt1 (parte de calorifer) s. m., pl. elem├ęn╚Ťi
!elem├ęnt2 (fenomen, component─â) s. n., pl. elem├ęnte
elem├ęnt s. n., pl. elem├ęnte
ELEM├ëNT s. 1. component─â, constituent, pies─â. (Un ~ al unui ansamblu.) 2. element autohton v. substrat. 3. (CHIM.) corp simplu. 4. v. pil─â electric─â. 5. element galvanic v. pil─â electrochimic─â. 6. (la pl.) cuno╚Ötin╚Ťe (pl.), no╚Ťiuni (pl.). (C├óteva ~ despre...) 7. (la pl.) (├«nv. ╚Öi pop.) stihie. (S-au dezl─ân╚Ťuit ~ele naturii.)
ELEM├ëNT s.n. 1. Fiecare dintre cele patru substan╚Ťe sau principii despre care se credea c─â stau la baza corpurilor ╚Öi a fenomenelor naturii. ÔÖŽ (La pl.) Fenomene, for╚Ťe din natur─â, for╚Ťele naturii. 2. Parte component─â a unui obiect, a unei ma╚Öini. 3. Membru al unei colectivit─â╚Ťi etc. 4. Corp care nu se mai poate descompune pe cale chimic─â ╚Öi care, ├«n combina╚Ťie cu alte asemenea corpuri, d─â na╚Ötere corpurilor compuse. 5. Mediu ├«n care tr─âie╚Öte o fiin╚Ť─â, o vie╚Ťuitoare. ÔÖŽ (Fig.) Anturaj pl─âcut ├«n care se simte bine cineva. 6. Pil─â electric─â; celul─â a unei pile electrice. 7. (La pl.) Principiu, no╚Ťiune de baz─â a unei discipline, a unei ╚Ötiin╚Ťe. [Pl. -te, (s.m.) -╚Ťi. / < lat. elementum, cf. fr. ├ęl├ęment, it. elemento].
ELEM├ëNT I. s. n. 1. (ant.) fiecare dintre cele patru componente primordiale (focul, aerul, apa, p─âm├óntul) ale corpurilor ╚Öi fenomenelor naturii. 2. (pl.) fenomene, for╚Ťe ale naturii. 3. parte component─â a unui ├«ntreg, a unui ansamblu. ÔÖŽ (lingv.) ~ de compunere = tem─â, cuv├ónt ├«mprumutat, f─âr─â existen╚Ť─â independent─â, numai ├«n compunerea de tip savant; ~ de rela╚Ťie = cuv├ónt sau locu╚Ťiune care exprim─â raporturi sintactice. ÔŚŐ membru al unei colectivit─â╚Ťi etc. 4. (chim.) corp simplu, care ├«n combina╚Ťie cu alte asemenea corpuri, d─â na╚Ötere corpurilor compuse. 5. (fig.) mediu ├«n care tr─âie╚Öte o fiin╚Ť─â. ÔÖŽ a fi ├«n ~ul s─âu = a fi ├«ntr-o situa╚Ťie favorabil─â. 6. (mat.) obiect fizic sau al g├óndirii cu care se formeaz─â o mul╚Ťime. 7. celul─â a unei pile electrice. 8. (pl.) principiu, no╚Ťiune de baz─â a unei discipline, a unei teorii etc. II. s. m. fiecare dintre piesele componente ale unui radiator de calorifer. (< fr. ├ęl├ęment, lat. elementum)
ELEM├ëNT ~e n. 1) Parte component─â a unui ├«ntreg. ~ele unei lucr─âri. ÔŚŐ ~ de construc╚Ťie pies─â din ansamblul unei construc╚Ťii. 2) chim. Substan╚Ť─â simpl─â care nu se mai poate descompune pe cale chimic─â, dar care poate intra ├«n componen╚Ťa altor substan╚Ťe. 3) Persoan─â care face parte dintr-o colectivitate. 4) la pl. Fenomen, for╚Ť─â a naturii. 5) rar Mediu ├«n care tr─âie╚Öte o fiin╚Ť─â. 6) Pil─â electric─â; celul─â a unei pile electrice. 7) mai ales la pl. Principiu de baz─â al unei discipline, al unei ╚Ötiin╚Ťe; no╚Ťiune fundamental─â. /<fr. ├ęl├ęment, lat. elementum
element n. 1. corp simplu sau substan╚Ť─â ce nu poate fi descompus─â, ca aurul, argintul, oxigenul; 2. tot ce intr─â ├«n compozi╚Ťiunea altui lucru; oxigenul ╚Öi hidrogenul sunt elementele apei; 3. mediul unde tr─âie╚Öte un animal: elementul pe╚Ötelui e apa; 4. fig. mediul favorit; 5. pl. principiile unei arte sau ╚Ötiin╚Ťe, no╚Ťiunile prime: elemente de geografie; 6. pl. diferite condi╚Ťiuni de sol, de clim─â, de anotimp: acest cuceritor fu ├«nvins de elemente.
*elem├ęnt n., pl. e (lat. elementum). Corp simplu sa┼ş indescomponibil, ca argintu, cupru, feru, azotu ╚Ö. a. Principi┼ş constituant. Fig. Mediu ├«n care o fiin╚Ť─â e f─âcut─â s─â tr─â─şasc─â: apa e elementu pe╚Ötelu─ş. Ob─şect care concur─â cu altele la formarea unu─ş tot: elementele une─ş opere. No╚Ťiun─ş prime ale unu─ş lucru: elemente de fizic─â. Elementele naturi─ş, aeru, apa, p─âm├«ntu, focu ╚Öi (pin ext.) ploa─şa, geru, c─âldura ╚Ö. a.: Napoleon ├«n Rusia a fost ├«nvins de elementele naturi─ş.
ELEMENT s. 1. component─â, constituent. (Un ~ al unui ansamblu.) 2. (LINGV.) element autohton = substrat. (~ din lexicul limbii rom├óne.) 3. (CHIM.) corp simplu. 4. (FIZ.) pil─â electric─â. 5. (la pl.) cuno╚Ötin╚Ťe (pl.), no╚Ťiuni (pl.) (C├«teva ~ despre...) 6. (la pl.) (├«nv. ╚Öi pop.) stihie. (S-au dezl─ân╚Ťuit ~ naturii.)
ELEM├ëNT s. n. (< lat. elementum, cf. fr. ├ęl├ęment, it. elemento): parte component─â a unui ├«ntreg. De aici ╚Öi sintagmele elemente componente sau elemente constitutive ale unei limbi (pentru sistemul fonetic, sistemul lexical sau sistemul gramatical al acesteia); al unui cuv├ónt compus, al unei locu╚Ťiuni sau expresii, al unei construc╚Ťii perifrastice, al unei propozi╚Ťii etc. ÔŚŐ ~ autoht├│n: totalitatea tr─âs─âturilor fonetice, lexicale ╚Öi gramaticale, proprii unei limbi, mo╚Ötenite din substrat. E. autohton al limbii rom├óne cuprinde c├óteva nume de plante, de r├óuri, de locuri ╚Öi de persoane; inscrip╚Ťia cu litere grece╚Öti (nedescifrat─â) de pe inelul g─âsit ├«n 1912 la Ezerovo ├«n Bulgaria; inscrip╚Ťiile cu litere grece╚Öti ╚Öi latine g─âsite pe pietrele de la Gr─âdi╚Ötea Muncelului; sufixul -esc, vocalele mediale ─â ╚Öi ├« (├ó), postpunerea articolului, dualitatea conjunctiv-infinitiv; cuvinte comune cu albaneza (70), ca: abure, argea, balaur, barz─â, brad, br├óu, brusture, bucur(a), buz─â, c─âtun, copac, cru╚Ťa, curma, d─âr├óma, f─âr├óma, gard, grap─â, gresie, groap─â, grumaz, grunz, mal, m─âgur─â, maz─âre, m─âtur─â, m├ónz, mo╚Ö, mugure, murg, n─âp├órc─â, p├ór├óu, r├ónz─â, scap─âr─â, scrum, s├ómbure, sterp, strung─â, ╚Öop├órl─â, vatr─â, viezure, zgard─â, zg├ória etc.; cuvinte care lipsesc at├ót ├«n albanez─â, c├ót ╚Öi ├«n latin─â sau ├«n limbile cu care rom├óna a venit ├«n contact: amurg, aprig, arunca, b─âiat, beregat─â, bordei, br├óndu╚Ö─â, br├ónz─â, burt─â, caier, car├ómb, c├órlan, c├órlig, copil, cre╚Ť, custur─â, droaie, ghear─â, gorun, grui(u), gudura, ├«ngurzi, mu╚Öat, p─âstra, prunc, r─âbda, ridica, scurma, strugure, sugruma, ╚Öoric, ╚Ťarc, ╚Ťarin─â, ╚Ť─âru╚Ö, undrea, urca, urd─â, v─ât─âma, viscol, z─âr, zburda, zestre, zg├órma etc. Printre lingvi╚Ötii care au studiat e. autohton ├«n limba rom├ón─â se num─âr─â: J. Thunmann, B. Kopitar, Franz Miklosich, Hugo Schuchardt, B. P. Hasdeu, O. Densusianu, Al. Philippide, Th. Capidan, S. Pu╚Öcariu, Al. Rosetti, I. I. Russu ╚Öi Gr. Br├óncu╚Ö. ÔŚŐ ~ form├ínt (format├şv): cuv├ónt simplu care intr─â ca parte constitutiv─â ├«ntr-un cuv├ónt compus sau ├«ntr-o locu╚Ťiune, ca unt- din substantivul untdelemn, stat- din substantivul stat-major, cap din locu╚Ťiunea substantival─â b─âtaie de cap, bine- din verbul binevoi, r─âmas din locu╚Ťiunea verbal─â a-╚Öi lua r─âmas bun etc. ÔŚŐ ~ corelat├şv: cuv├ónt care intr─â ├«n rela╚Ťie reciproc─â (├«n corela╚Ťie) cu un alt cuv├ónt; cuv├ónt care indic─â un raport de reciprocitate (v. cuv├ónt corelativ). ÔŚŐ ~ reg├ęnt: e. lingvistic c─âruia i se subordoneaz─â o parte de propozi╚Ťie cu func╚Ťie de atribut, de complement sau de element predicativ suplimentar. Astfel, substantivul, numeralul ╚Öi pronumele sunt e. regente ale atributelor; adjectivul, verbul, adverbul ╚Öi interjec╚Ťia sunt e. regente ale complementelor etc. ÔŚŐ ~ introduct├şv: e. lingvistic prin care se introduce, ├«n propozi╚Ťie, o parte secundar─â (un atribut, un complement sau un element predicativ suplimentar) sau, ├«n fraz─â, o subordonat─â. Astfel, e. introductive ale p─âr╚Ťilor de propozi╚Ťie secundare sunt prepozi╚Ťiile ╚Öi locu╚Ťiunile prepozi╚Ťionale, iar ale subordonatelor din fraz─â, conjunc╚Ťiile ╚Öi locu╚Ťiunile conjunc╚Ťionale subordonatoare, pronumele, adjectivele ╚Öi adverbele relative. ÔŚŐ ~ lingvistic pertinent: e. dotat cu o anumit─â func╚Ťie ├«ntr-un sistem determinat, care ├«l distinge de celelalte. ÔŚŐ ~ de rela╚Ťie (de jonc╚Ťiune, rela╚Ťional, jonc╚Ťional): cuv├ónt care realizeaz─â un anumit tip de rela╚Ťie, ├«n propozi╚Ťie sau ├«n fraz─â (de coordonare sau de subordonare). Sunt considerate e. de rela╚Ťie (jonc╚Ťionale) ├«n limba rom├ón─â: conjunc╚Ťiile ╚Öi locu╚Ťiunile conjunc╚Ťionale coordonatoare (pentru coordonare); prepozi╚Ťiile, locu╚Ťiunile prepozi╚Ťionale, conjunc╚Ťiile ╚Öi locu╚Ťiunile conjunc╚Ťionale subordonatoare, pronumele ╚Öi adjectivele relative, pronumele ╚Öi adjectivele nehot─âr├óte relative, adverbele relative (pentru subordonare) ÔÇô v. ╚Öi conj├║nc╚Ťie, pron├║me, adject├şv ╚Öi adv├ęrb. ÔŚŐ ~ predicativ suplimentar: parte secundar─â de propozi╚Ťie cu dubl─â subordonare (fa╚Ť─â de verb sau fa╚Ť─â de interjec╚Ťia predicativ─â, pe de o parte, ╚Öi fa╚Ť─â de numele sau pronumele subiect sau obiect, pe de alt─â parte). El ├«nso╚Ťe╚Öte deci aceste unit─â╚Ťi, exprim├ónd o ac╚Ťiune, o calitate, o ├«nsu╚Öire sau o caracteristic─â, simultan─â cu ac╚Ťiunea exprimat─â de verb sau sugerat─â de interjec╚Ťia predicativ─â ╚Öi atribuit─â uneia sau mai multor persoane. E. predicativ suplimentar este o parte de propozi╚Ťie cu ├«nsu╚Öiri mixte: de atribut, dar ╚Öi de complement; de parte de propozi╚Ťie secundar─â necircumstan╚Ťial─â, dar ╚Öi de parte de propozi╚Ťie secundar─â circumstan╚Ťial─â. Este exprimat─â prin substantive, adjective, numerale sau verbe (la moduri nepersonale) ╚Öi de aici clasificarea sa ├«n e. predicativ suplimentar cu aspect nominal ╚Öi e. predicativ suplimentar cu aspect verbal. Cel exprimat prin nume st─â ├«n cazurile nominativ sau acuzativ: ÔÇ×M─âria-sa nu vine voievod din mila necredincio╚Öilor ismailiteniÔÇŁ (M. Sadoveanu); ÔÇ×Am decretat tricolorul ca steag na╚ŤionalÔÇŁ (Camil Petrescu); ÔÇ×Mahalaua ├«n╚Ťelenise ├«ngropat─â ├«n troieniÔÇŁ; (B. ╚śt. Delavrancea); ÔÇ×Plecat-am nou─â din VasluiÔÇŁ (V. Alecsandri); ÔÇ×Apoi mai r─âm├óne╚Ťi s─ân─âto╚Öi, zisei ├«nc─âlec├ónd ╚Öi c├órnind calul pe drumÔÇŁ (C. Hoga╚Ö). ÔŚŐ ~ predicativ suplimentar simplu: e.p.s. exprimat printr-un singur termen, ca ├«n exemplele ÔÇ×Atunci tu prin ├«ntuneric te apropii sur├óz├ónd─âÔÇŁ (M. Eminescu); ÔÇ×Prin care trece alb─â regina nop╚Ťii moart─âÔÇŁ (idem). ÔŚŐ ~ predicativ suplimentar complex: e.p.s. alc─âtuit dintr-o parte de vorbire cu sens lexical suficient, precedat─â de un adverb de mod de precizare, de ├«nt─ârire sau de aproxima╚Ťie, ca ├«n exemplele ÔÇ×├Äl v─âd chiar pl├óng├óndÔÇŁ; ÔÇ×A sosit cam ├«nghe╚ŤatÔÇŁ; ÔÇ×A trimis-o tot nepreg─âtit─âÔÇŁ.ÔŚŐ ~ predicativ suplimentar multiplu: e.p.s. exprimat prin doi sau mai mul╚Ťi termeni ├«n raport de coordonare, ca ├«n exemplul ÔÇ×O moar─â st─â b─âtr├ón─â, uitat─â pe p├ór├óu, / De oamenii din sate cu holdele de gr├óuÔÇŁ (I. Pillat). ÔŚŐ ~ predicativ suplimentar dezvoltat: e.p.s. alc─âtuit dintr-un substantiv propriu ├«nso╚Ťit de pronume sau de un apelativ, dintr-un substantiv comun ╚Öi un adjectiv posesiv (legat prin cratim─â de primul) sau dintr-un numeral cardinal ╚Öi un substantiv (precedat de prepozi╚Ťia de), ca ├«n exemplele ÔÇ×L-am luat drept prieten (drept nenea Ion, drept v─âru-s─âu)ÔÇŁ; ÔÇ×L-am f─âcut de doi metriÔÇŁ. ÔŚŐ ~ predicativ suplimentar prepozi╚Ťional: e.p.s. exprimat printr-o parte de vorbire cu autonomie semantic─â, precedat─â de o propozi╚Ťie, ca ├«n exemplele ÔÇ×Ca func╚Ťionar comercial, pravila lui trebuie s─â fie punctualitateaÔÇŁ (G. Galaction); ÔÇ×Prietenii lui cei vechi ├«l ╚Ötiau drept un u╚Öurel diletant (M. Sadoveanu). ÔŚŐ ~ predicativ suplimentar sub├«n╚Ťeles: e.p.s. a c─ârui prezen╚Ť─â este dedus─â ├«n cadrul unei propozi╚Ťii date prin raportarea acesteia la propozi╚Ťia anterioar─â, ca ├«n exemplul ÔÇŁVine ca medic sau nu vine? ÔÇô Vine (ca medic).
element predicativ suplimentar, parte de vorbire ├«n primul r├ónd nominal─â (substantiv, adjectiv, pronume, numeral) care poart─â accentul predicativ ├«ntr-un enun╚Ť, ├«ntruc├ót exprim─â un atribut al numelui subiect ori complement, nu numai prin acord sau congruen╚Ť─â semantic─â, ci ╚Öi prin intermediul verbului (predicativ), ca ╚Öi cum acesta ar fi un auxiliar copulativ (A): ÔÇ×Mergi s─ân─âtos, drume╚Ťe!ÔÇŁ (╚śt. O. Iosif)
element, elemente s. n. (pol.) individ declasat.

Element dex online | sinonim

Element definitie

Intrare: element (pl. -╚Ťi)
element pl. -╚Ťi
Intrare: element (pl. -e)
element pl. -e substantiv neutru