Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

16 defini╚Ťii pentru elegan╚Ť─â

elegan╚Ť─â sf [At: CALENDARIU (1794), 27 / V: (├«nv) ~╚Ťie sf / Pl: ~╚Ťe / E: fr ├ęl├ęgance, lat elegantia] 1 Distinc╚Ťie (├«n modul de a se ├«mbr─âca, ├«n ╚Ťinut─â etc.). 2 Bun gust ├«n alegerea ├«mbr─âc─âmintei (╚Öi ├«n felul de a o purta). 3 Arta de a fi elegant (10) Vz ╚Öic. 4 (Rar) Obiect de ├«mbr─âc─âminte executat cu gust. 5 Frumuse╚Ťe, armonie, distinc╚Ťie a croielii, a combina╚Ťiilor etc. 6 (Adesea precedat de pp ÔÇ×cuÔÇŁ) Atitudine aleas─â, (├«n maniere, ├«n comportament, ├«n mi╚Öc─âri etc.). 7 Subtilitate a gustului (sau a sim╚Ťirii) Si: rafinament, delicate╚Ťe, noble╚Ťe. 8 Tact. 9 Remarcare prin fine╚Ťea, suple╚Ťea, frumuse╚Ťea liniei (a formei etc.). 10 Deosebire prin ├«mbinarea pl─âcut─â a elementelor, printr-o sobrietate plin─â de gust. 11 Amenajare cu lux. 12 Suple╚Ťe.
elegan╚Ťie sf vz elegan╚Ť─â
ELEG├üN╚Ü─é s. f. Calitatea de a fi elegant, de a avea sau de a fi f─âcut cu gust, cu rafinament, cu gra╚Ťie. ÔÖŽ Distinc╚Ťie ├«n limbaj, ├«n stil etc. ÔÇô Din fr. ├ęl├ęgance, lat. elegantia.
ELEG├üN╚Ü─é s. f. Calitatea de a fi elegant, de a avea sau de a fi f─âcut cu gust, cu rafinament, cu gra╚Ťie. ÔÖŽ Distinc╚Ťie ├«n limbaj, ├«n stil etc. ÔÇô Din fr. ├ęl├ęgance, lat. elegantia.
ELEG├üN╚Ü─é s. f. Calitatea de a fi elegant. Femeia avea m├«ini mici ╚Öi o elegan╚Ť─â natural─â ├«n gesturi. BOGZA, T. 17. Iarna-i aducea aminte de policandrele saloanelor cu parchetul lustruit, de splendoarea ╚Öi agita╚Ťia balurilor, de elegan╚Ťa rochiilor. VLAHU╚Ü─é, O. A. 298.
eleg├ín╚Ť─â s. f., g.-d. art. eleg├ín╚Ťei
eleg├ín╚Ť─â s. f., g.-d. art. eleg├ín╚Ťei
ELEG├üN╚Ü─é s. 1. v. bun-gust. 2. v. distinc╚Ťie. 3. v. lux.
Elegan╚Ť─â Ôëá inelegan╚Ť─â, vulgaritate
ELEG├üN╚Ü─é s.f. Distinc╚Ťie, gra╚Ťie ├«n atitudini, ├«n maniere; rafinament, gust, distinc╚Ťie ├«n felul de a se ├«mbr─âca, ├«n croiala hainelor. ÔÖŽ Distinc╚Ťie ├«n limbaj, ├«n stil etc. [Cf. fr. ├ęl├ęgance, lat. elegantia].
ELEG├üN╚Ü─é s. f. distinc╚Ťie, gra╚Ťie ├«n atitudini, ├«n maniere; rafinament, gust, distinc╚Ťie ├«n felul de a se ├«mbr─âca, ├«n croiala hainelor. ÔŚŐ distinc╚Ťie ├«n limbaj, ├«n stil. (< fr. ├ęl├ęgance, lat. elegantia)
ELEG├üN╚Ü─é f. 1) Caracter elegant. 2) Modalitate de exprimare caracterizat─â prin stil distins. 3) Distinc╚Ťie ├«n comportare sau ├«n felul de a se ├«mbr─âca. [G.-D. elegan╚Ťei] /<fr. ├ęl├ęgance, lat. elegantia
elegan╚Ť─â f. 1. caracterul celui gra╚Ťios ╚Öi distins totdeodat─â; 2. alegere de vorbe ╚Öi de construc╚Ťiuni.
*elegan╚Ť─â f., pl. e (lat. elegantia). Frumuse╚Ť─â, noble╚Ť─â. distinc╚Ťiune ├«n form─â, mi╚Öc─âr─ş sa┼ş vorb─â: a scrie cu elegan╚Ť─â.
ELEGAN╚Ü─é s. 1. distinc╚Ťie, rafinament, bun-gust, (livr. ╚Öi fam.) ╚Öic. (├Ämbr─âcat cu ~.) 2. distinc╚Ťie, fine╚Ťe, rafinament, subtilitate. (~ ├«n comport─âri.) 3. lux, somptuozitate. (~ unui interior.)
ARBITER ELEGANTIAE (ELEGANTIARUM) (lat.) arbitru al elegan╚Ťei ÔÇô Ini╚Ťial, apelativul scriitorului Caius Petronius, celebru ╚Öi pentru rafinamentul s─âu vestimentar. Expresia a ├«nceput s─â desemneze ulterior orice persoan─â care se deosebe╚Öte prin elegan╚Ť─â ╚Öi gust rafinat.

Elegan╚Ť─â dex online | sinonim

Elegan╚Ť─â definitie

Intrare: elegan╚Ť─â
elegan╚Ť─â substantiv feminin
elegan╚Ťie