electrotehnic definitie

11 definiții pentru electrotehnic

electrotecnic, ~ă a, smf vz electrotehnic
electrotehnic, ~ă [At: LEG. EC. Pl. 78 / V: (rar) ~ecn~ / Pl: ~ici, ~ice / E: fr électrotechnique] 1 sf Știință care studiază fenomenele electrice și magnetice din punctul de vedere al aplicațiilor lor tehnice. 2 sf Ramură a tehnicii care se ocupă cu aplicațiile fenomenelor electrice și magnetice, precum și cu proiectarea, construcția și exploatarea utilajului respectiv. 3-4 a Care aparține electrotehnicii (1-2). 5-6 a Privitor la electrotehnică (1-2). 7-8 Specific electrotehnicii (1-2). 9 a Privitor la aplicarea tehnică a fenomenelor electrice și magnetice.
ELECTROTÉHNIC, -Ă, electrotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a științei care studiază fenomenele electrice și magnetice din punctul de vedere al aplicării lor în tehnică. ♦ Ramură a tehnicii care se ocupă cu aplicațiile fenomenelor electrice și magnetice, precum și cu proiectarea, construcția și exploatarea utilajului respectiv. 2. Adj. Care aparține electrotehnicii (1), privitor la aplicarea tehnică a fenomenelor electrice și magnetice. – Din fr. électrotechnique.
ELECTROTÉHNIC, -Ă, electrotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a științei care studiază fenomenele electrice și magnetice din punctul de vedere al aplicării lor în tehnică. ♦ Ramură a tehnicii care se ocupă cu aplicațiile fenomenelor electrice și magnetice, precum și cu proiectarea, construcția și exploatarea utilajului respectiv. 2. Adj. Care aparține electrotehnicii (1), privitor la aplicarea tehnică a fenomenelor electrice și magnetice. – Din fr. électrotechnique.
ELECTROTÉHNIC, -Ă, electrotehnici, -e, adj. De electrotehnică, privitor la aplicarea tehnică a fenomenelor electrice și magnetice. Astăzi, datorită ajutorului frățesc și dezinteresat al Uniunii Sovietice, colaborării strînse cu țările de democrație populară, precum și investițiilor masive făcute de guvern, avem o industrie electrotehnică proprie. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2458.
electrotéhnic adj. m., pl. electrotéhnici; f. electrotéhnică, pl. electrotéhnice
electrotéhnic adj. → tehnic
ELECTROTÉHNIC, -Ă adj. Referitor la electrotehnică. [Cf. fr. électrotechnique].
ELECTROTÉHNIC, -Ă I. adj. referitor la electrotehnică. II. s. f. 1. ramură a științei care studiază fenomenele electrice și magnetice sub aspectul aplicării lor în tehnică. 2. ramură a tehnicii care studiază aceste aplicații. (< fr. électrotechnique)
ELECTROTÉHNIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de electrotehnică; propriu electrotehnicii. /<fr. électrotechnique
*electrotécnic și -téhnic, -ă adj. Relativ la aplicarea industrială a electricitățiĭ: școală electrotehnică. S. f. Știința electricitățiĭ industriale.

electrotehnic dex

Intrare: electrotehnic
electrotehnic adjectiv
electrotecnic