electron sn [At: CADE / Pl: ~i / E: fr électron] (Fiz) Particulă elementară stabilă, cu sarcină electrică egală cu a protonului, dar negativă și cu masa de 1836 de ori mai mică, ce intră în alcătuirea atomilor tuturor substanțelor Si: (rar) negatron.

elektron sn [At: LTR2 / E: ns cf ger Elektron] Aliaj dur și ușor de aluminiu și magneziu.

ELECTRÓN, electroni, s. m. Particulă elementară cu cea mai mică sarcină electrică cunoscută în natură și care intră în alcătuirea atomilor tuturor substanțelor. – Din fr. électron.

ELEKTRÓN s. n. Aliaj dur și ușor de aluminiu și magneziu. – Probabil din germ.

ELECTRÓN, electroni, s. m. Particulă elementară cu cea mai mică sarcină electrică cunoscută în natură și care intră în alcătuirea atomilor tuturor substanțelor. – Din fr. électron.

ELEKTRÓN s. n. Aliaj dur și ușor de aluminiu și magneziu. – Probabil din germ.

ELECTRÓN, electroni, s. m. Cel mai ușor element constitutiv al corpurilor încărcate cu sarcină electrică negativă.

electrón s. m., pl. electróni

electrón s. m., pl. electróni

ELECTRÓN s. (FIZ.) (rar) negatron.

ELECTRÓN s.m. Particulă elementară de materie care intră în compoziția atomului și este încărcată cu electricitate negativă; negatron. [< fr. électron, cf. engl. electron, germ. Elektron].

ELECTRÓN s.n. Aliaj dur și ușor de magneziu, aluminiu, aramă și zinc, folosit mai ales în aeronautică. [Scris și elektron. / cf. fr. électron, it. electron, germ. Elektron].

ELEKTRÓN s.n. v. electron.

ELECTRÓN s. m. particulă elementară stabilă, cu cea mai mică sarcină negativă. (< fr. électron)

ELEKTRÓN s. n. aliaj dur și ușor de aluminiu și magneziu. (< germ. Elektron)

ELECTRÓN ~i m. Particulă elementară cu cea mai mică sarcină electrică negativă, care intră în componență atomului. [Sil. e-lec-tron] /<fr. électron

ELECTRON s. (FIZ.) (rar) negatron.

ELECTRÓN (< fr. {i}; {s} gr. elektron, „chihlimbar”). s. m. Particulă elementară, constituent general al materiei; are masa de repaus de 9,109 • 10-31 kg, dimensiunile sub 10-13 m și sarcina electrică negativă e = 1,602 • 10-19 C. A fost descoperit (1897) de J.J. Thomson.

ELEKTRÓN (< germ.) subst. Grup de aliaje complexe de magneziu, având la bază sistemul binar aluminiu-magneziu, cu adaosuri de mangan, zinc și siliciu, în diferite proporții. Sunt utilizate în construcția de avioane, automobile, vagoane.