Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

19 defini╚Ťii pentru electron

electron sn [At: CADE / Pl: ~i / E: fr ├ęlectron] (Fiz) Particul─â elementar─â stabil─â, cu sarcin─â electric─â egal─â cu a protonului, dar negativ─â ╚Öi cu masa de 1836 de ori mai mic─â, ce intr─â ├«n alc─âtuirea atomilor tuturor substan╚Ťelor Si: (rar) negatron.
elektron sn [At: LTR2 / E: ns cf ger Elektron] Aliaj dur și ușor de aluminiu și magneziu.
ELECTR├ôN, electroni, s. m. Particul─â elementar─â cu cea mai mic─â sarcin─â electric─â cunoscut─â ├«n natur─â ╚Öi care intr─â ├«n alc─âtuirea atomilor tuturor substan╚Ťelor. ÔÇô Din fr. ├ęlectron.
ELEKTR├ôN s. n. Aliaj dur ╚Öi u╚Öor de aluminiu ╚Öi magneziu. ÔÇô Probabil din germ.
ELECTR├ôN, electroni, s. m. Particul─â elementar─â cu cea mai mic─â sarcin─â electric─â cunoscut─â ├«n natur─â ╚Öi care intr─â ├«n alc─âtuirea atomilor tuturor substan╚Ťelor. ÔÇô Din fr. ├ęlectron.
ELEKTR├ôN s. n. Aliaj dur ╚Öi u╚Öor de aluminiu ╚Öi magneziu. ÔÇô Probabil din germ.
ELECTRÓN, electroni, s. m. Cel mai ușor element constitutiv al corpurilor încărcate cu sarcină electrică negativă.
electr├│n s. m., pl. electr├│ni
electr├│n s. m., pl. electr├│ni
ELECTRÓN s. (FIZ.) (rar) negatron.
ELECTR├ôN s.m. Particul─â elementar─â de materie care intr─â ├«n compozi╚Ťia atomului ╚Öi este ├«nc─ârcat─â cu electricitate negativ─â; negatron. [< fr. ├ęlectron, cf. engl. electron, germ. Elektron].
ELECTR├ôN s.n. Aliaj dur ╚Öi u╚Öor de magneziu, aluminiu, aram─â ╚Öi zinc, folosit mai ales ├«n aeronautic─â. [Scris ╚Öi elektron. / cf. fr. ├ęlectron, it. electron, germ. Elektron].
ELEKTRÓN s.n. v. electron.
ELECTR├ôN s. m. particul─â elementar─â stabil─â, cu cea mai mic─â sarcin─â negativ─â. (< fr. ├ęlectron)
ELEKTRÓN s. n. aliaj dur și ușor de aluminiu și magneziu. (< germ. Elektron)
ELECTR├ôN ~i m. Particul─â elementar─â cu cea mai mic─â sarcin─â electric─â negativ─â, care intr─â ├«n componen╚Ť─â atomului. [Sil. e-lec-tron] /<fr. ├ęlectron
ELECTRON s. (FIZ.) (rar) negatron.
ELECTR├ôN (< fr. {i}; {s} gr. elektron, ÔÇ×chihlimbarÔÇŁ). s. m. Particul─â elementar─â, constituent general al materiei; are masa de repaus de 9,109 ÔÇó 10-31 kg, dimensiunile sub 10-13 m ╚Öi sarcina electric─â negativ─â e = 1,602 ÔÇó 10-19 C. A fost descoperit (1897) de J.J. Thomson.
ELEKTR├ôN (< germ.) subst. Grup de aliaje complexe de magneziu, av├ónd la baz─â sistemul binar aluminiu-magneziu, cu adaosuri de mangan, zinc ╚Öi siliciu, ├«n diferite propor╚Ťii. Sunt utilizate ├«n construc╚Ťia de avioane, automobile, vagoane.

Electron dex online | sinonim

Electron definitie

Intrare: electron
electron 1 s.m. substantiv masculin
Intrare: elektron
electron 2 s.n.sg. substantiv neutru (numai) singular
elektron substantiv neutru (numai) singular