electrocutare definitie

19 definiții pentru electrocutare

electrocuta [At: C. PETRESCU, C. V. 126 / Pzi: ~tez / E: fr électrocuter] 1 vt A ucide cu ajutorul curentului electric. 2-3 A se omorî (sau a-și produce leziuni) în urma unei (puternice) descărcări în corp.
electrocutare sf [At: CIȘMAN, FIZ. II, 211 / Pl: ~tări / E: electrocuta] 1 Ucidere cu ajutorul curentului electric Si: electrocutat1 (1), electrocuțiune (1). 2-3 Moarte (sau producere de leziuni) prin descărcarea curentului electric în corp Si: electrocutat1 (2-3), electrocuțiune (2-3).
ELECTROCUTÁ, electrocutez, vb. I. Tranz. și refl. A omorî sau a muri prin electrocutare. – Din fr. électrocuter.
ELECTROCUTÁRE, electrocutări, s. f. Faptul de a (se) electrocuta; străbatere a unui organism viu de către un curent electric de intensitate capabilă să-i provoace o vătămare sau chiar moartea. – V. electrocuta.
ELECTROCUTÁ, electrocutez, vb. I. Tranz. și refl. A omorî sau a muri prin electrocutare. – Din fr. électrocuter.
ELECTROCUTÁRE, electrocutări, s. f. Faptul de a (se) electrocuta; străbatere a unui organism viu de către un curent electric de intensitate capabilă să-i provoace o vătămare sau chiar moartea. – V. electrocuta.
ELECTROCUTÁ, electrocutez, vb. I. Tranz. A ucide sau a răni prin curent electric; a executa (un condamnat) cu ajutorul curentului electric.
ELECTROCUTÁRE, electrocutări, s. f. Faptul de a electrocuta (sau de a fi electrocutat); executarea unui condamnat prin curent electric foarte puternic. Soții Rosenberg, doi oameni nevinovați, – au fost condamnați la moarte prin electrocutare pentru că au luptat alături de oamenii cinstiți din lumea întreagă pentru pace și libertate. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2563.
electrocutá (a ~) vb., ind. prez. 3 electrocuteáză
electrocutáre s. f., g.-d. art. electrocutắrii; pl. electrocutắri
electrocutá vb., ind. prez. 1 sg. electrocutéz, 3 sg. și pl. electrocuteáză
electrocutáre s. f., g.-d. art. electrocutării; pl. electrocutări
ELECTROCUTÁ vb. I. tr., refl. A (se) omorî cu ajutorul unui curent electric. [< fr. électrocuter].
ELECTROCUTÁRE s.f. Acțiunea de a (se) electrocuta și rezultatul ei; electrocuțiune; electrotraumatism. [< electrocuta].
ELECTROCUTÁ vb. tr., refl. a (se) accidenta, a (se) omorî, ca urmare a trecerii curentului electric prin corp. (< fr. électrocuter)
A ELECTROCUTÁ ~éz tranz. A face să se electrocuteze. /<fr. électrocuter
A SE ELECTROCUTÁ mă ~éz intranz. A muri sub acțiunea curentului electric. /<fr. électrocuter
*electrocutéz v. tr. (din electric și cut din execut). Omor pin electricitate (trăsnesc). V. curentez.
*electrocuțiúne f. (electric și cut din execuțiune; fr. électrocution). Omorîre pin electricitate.

electrocutare dex

Intrare: electrocuta
electrocuta verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: electrocutare
electrocutare substantiv feminin