electiv definitie

14 definiții pentru electiv

electiv, ~ă a [At: VÎRNAV, F. 26v/17 / Pl: ~i, ~e / E: fr électif, lat electivus, -a, -um] 1-2 (D. forme de guvernământ, funcții etc.) Care se bazează pe (sau se ocupă prin) alegeri. 3-4 (D. persoane) Care este numit într-o funcție (politică) (sau este destinat să îndeplinească o sarcină) prin alegeri. 5 Care se constituie prin alegeri. 6-7 Care se referă la alegeri sau la alegători. 8-9 Specific alegerilor sau alegătorilor. 10-11 Care are scopul sau dreptul de a alege Si: electoral2. 12 (Chm; înv; îs) Atracție (sau afinitate) ~ă Proprietate a unui corp simplu de a descompune un corp compus pentru a se uni cu unul din elementele sale componente.
ELECTÍV, -Ă, electivi, -e, adj. Bazat pe alegeri; care are scopul sau dreptul de a alege. – Din fr. électif, lat. electivus.
ELECTÍV, -Ă, electivi, -e, adj. Bazat pe alegeri; care are scopul sau dreptul de a alege. – Din fr. électif, lat. electivus.
ELECTÍV, -Ă, electivi, -e, adj. Bazat pe alegere. Principiu electiv. ♦ Care are scopul sau dreptul de a alege. La 5 ianuarie 1859, Adunarea electivă din Moldova a ales ca domnitor pe colonelul Alexandru Ion Cuza. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2878.
electív adj. m., pl. electívi; f. electívă, pl. electíve
electív adj. m., pl. electívi; f. sg. electívă, pl. electíve
ELECTÍV, -Ă adj. Făcut prin alegere, bazat pe alegere. ♦ Care se dă, se acordă prin alegere. [< fr. électif].
ELECTÍV, -Ă adj. 1. bazat pe alegere. ◊ care se face, se acordă prin alegere. 2. care procedează prin eliminare. (< fr. électif, lat. electivus)
ELECTÍV ~ă (~i, ~e) Care este numit sau conferit prin alegeri; bazat pe alegeri. Organ ~. /<fr. électif, lat. electivus
electiv a. 1. numit de electori: rege electiv; 2. dat prin elecțiune: funcțiuni elective; 3. compus din alegători: adunare electivă.
*electív, -ă adj. (lat. electivus). Numit orĭ dat pin elecțiune: prezident electiv, coronă electivă. Compus din alegătorĭ: adunare electivă.
ADUNAREA ELECTIVĂ A MOLDOVEI, organ al puterii legislative, constituit în urma alegerilor din dec. 1858, în conformitate cu dispozițiile electorale ale Anexei la Convenția de la Paris (7 aug. 1858). Și-a deschis lucrările la 28 dec. 1858, iar în ședința din 5 ian. 1859 a ales cu unanimitate de voturi pe Al. I. Cuza ca domn al Moldovei. În dec. 1859 a fost dizolvată; în 1860, în urma unor alegeri s-a constituit o nouă A. care a fuzionat cu cea a Țării Românești, formîndu-se Adunarea Electivă a României.
ADUNAREA ELECTIVĂ A ROMÂNIEI, organ al puterii legislative, constituit la 24 ian. 1862, prin contopirea Adunării Elective a Țării Românești cu cea a Moldovei. A adoptat măsuri privind unificarea legislațiilor Principatelor Unite. În cadrul A. s-a format (1862-1863) o alianță între conservatori și liberalii radicali, în scopul detronării lui Al. I. Cuza și înlocuirii lui cu un prinț dintr-o familie domnitoare străină, conform rezoluțiilor Adunărilor Ad-Hoc. Neînțelegerile cu guvernul l-au determinat pe Al. I. Cuza să dizolve A. prin lovitura de stat de la 2/14 mai 1864. O nouă A. a fost aleasă în toamna anului 1864. La 18 mai 1866 A. a fost dizolvată, fiind înlocuită cu Adunarea Constituantă.
ADUNAREA ELECTIVĂ A ȚĂRII ROMÂNEȘTI, organ al puterii legislative, constituit în urma alegerilor din ian. 1859, în conformitate cu dispozițiile electorale ale Anexei Convenției de la Paris (7 aug. 1858). Și-a deschis lucrările la 22 ian. 1859 și a ales în unanimitate pe Al. I. Cuza, domnul Moldovei și ca domn al Țării Românești (24 ian. 1859), înfăptuindu-se astfel Unirea Principatelor. Dizolvată în dec. 1859. În 1860 a fost contituită o nouă A., dizolvată în 1861. În același an se formează o altă A., care a fuzionat cu cea a Moldovei, formîndu-se Adunarea Electivă a României.

electiv dex

Intrare: electiv
electiv adjectiv