egumeni definitie

2 intrări

26 definiții pentru egumeni

egúmăn, ~ă smf vz egumen
egúmen, ~ă smf [At: CORESI, EV. 180 / V: (îrg) ~măn, igámăn, igómăn, igúmăn, (înv) ig~ / A și: (reg) ~mén / Pl: ~i, ~e / E: ngr ἡγύμενος vsl ѥгоуменъ] Persoană care conduce o mănăstire (1) (ortodoxă) Si: stareț, (îrg) igomet Cf năstavnic.
egumení [At: (a. 1626) I. BIANU, D. R. 131 / V: (înv) ig- / Pzi: ~nésc / E: egumen] 1-2 vti (Rar) A executa funcția de egumen.
EGÚMEN, -Ă, egumeni, -e, s. m. și f. Stareț. – Din ngr. igúmenos.
EGUMENÍ, egumenesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A conduce o mănăstire; a stăreți. – Din egumen.
EGÚMEN, -Ă, egumeni, -e, s. m. și f. Stareț(ă). – Din ngr. igúmenos.
EGUMENÍ, egumenesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A conduce o mănăstire; a stăreți. – Din egumen.
EGÚMEN, egumeni, s. m. Conducător al unei mănăstiri de călugări; stareț, superior. Bine-credincioșii egumeni grași își rînduiau gospodăriile pline ca stupii. SADOVEANU, Z. C. 80. O legătură cu felii de pere și de mere zvîntate la soare, mai pîntecoasă decît un egumen, ținea cumpănă în celalalt desag. HOGAȘ, M. N. 154. Spun că bietul Pipăruș A fost egumen pe la schituri. COȘBUC, P. II 251.
EGÚMENĂ, egumene, s. f. Conducătoare a unei mănăstiri de călugărițe; stareță. Egumena schitului Roșioara era maica Evlampia. GALACTION, O. I 315.
EGUMENÍ, egumenesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A îndeplini funcția de egumen, a conduce o mănăstire. La Snagov... el egumenise ani îndelungi. ODOBESCU, S. A. 300.
egúmen s. m., pl. egúmeni
egúmenă s. f., g.-d. art. egúmenei; pl. egúmene
egumení (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. egumenésc, imperf. 3 sg. egumeneá; conj. prez. 3 să egumeneáscă
egúmen s. m., pl. egúmeni
egúmenă s. f., g.-d. art. egúmenei; pl. egúmene
egumení vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. egumenésc, imperf. 3 sg. egumeneá; conj. prez. 3 sg. și pl. egumeneáscă
EGÚMEN s. v. stareț.
EGUMENÍ vb. (BIS.) a stăreți.
egúmen (egúmeni), s. m. – Superior al unei mănăstiri de călugări ortodocși. Erau numiți de episcopi (începînd cu Miron Barnovski, 1627, de călugării înșiși) și prezentați Domnului de Marele Sfetnic sau Logofăt. De la constituția lui Constantin Mavrocordat (1734) au fost desemnați de mitropolit și confirmați de Domnitor. – Var. igumen. Mt. igumin. Ngr. ἠγούμενος, cf. bg. igumen (Conev 108). – Der. egumenie, s. f. (demnitate de egumen), din ngr. ἠγουμενία; egumenesc, adj. (propriu unui egumen).
EGÚMEN ~ă (~i, ~e) m. și f. Persoană căreia i s-a încredințat conducerea unei mănăstiri. /<ngr. egúmenos
egumen m. superiorul unei mânăstiri de călugări. [Și igumen: gr. mod. IGŬMENOS].
egumenì v. a se face egumen.
egúmen m. (ngr. igúmenos, [d. vgr. ῾égúmenos = ῾egemón, șef], de unde și vsl. igumenŭ. V. egemonie). Stariț, superior de mînăstire.
EGUMEN s. (BIS.) stareț, (astăzi rar) superior, (înv. și reg.) staroste, (înv.) prot. (~ al mănăstirii Putna.)
EGUMENI vb. (BIS.) a stăreți.
egumen În limba mai veche se spunea igumen, în acord cu originalul neogrec ἠγούμενος. Mai tîrziu nu mai apare decît egumen. TDRG notează: „cu un e~ surprinzător”. Scriban se mulțumește să noteze că forma neogreacă o continuă pe cea din greaca veche, iar DLRM spune: „din ngr. egumenos” (acesta însă, bineînțeles, nu există). De o influență a pronunțării erasmice nu poate fi vorba, căci e- apare din secolul al XVII-lea, într-o vreme cînd nimeni nu pronunța erasmic la noi. Soluția mi se pare că este să vedem în egumen un caz de hipemrbanism. În Tend. act, p. 38, n. 23, am citat cazul lui egrasie pentru igrasie (în mod curios, DA vede aici o „hiperlatinizare”); acesta ar putea fi eventual pus în paralelă cu econom/iconom, unde forma cu i reprezintă pronunțarea neogreacă, iar cea cu e pronunțarea erasmică. Dar am citat în pasajul pomenit mai sus exemplul lui ilev pentru elev, care nu este grecesc, și se pot găsi chiar cuvinte de origine greacă undei în neogreacă se pronunță cu e: ipistat în loc de epistat. De aceea cred că închiderea lui c neaccentuat se datorează, cel puțin în unele exemple, unei tendințe românești, prezente mai de mult, și ca o reacție la această tendință au putut apărea pronunțări ca egumen în loc de igumen.

egumeni dex

Intrare: egumeni
egumeni verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: egumen
egumen substantiv masculin
egumăn