egotísm sn [At: LM / Pl: ~e / E: fr égotisme] 1 Tendință de supraapreciere a propriei individualități Si: (rar) egolatrie (2). 2 Preocupare exagerată pentru propria persoană Si: egocentrism, narcisism. 3 Tendință a unui scriitor de a face o analiză excesivă a personalității sale psihice și morale într-o operă literară.

EGOTÍSM s. n. Atitudine individualistă care provine din acordarea unei importanțe exagerate propriei persoane. – Din fr. égotisme.

EGOTÍSM s. n. Atitudine individualistă care provine din acordarea unei importanțe exagerate propriei persoane. – Din fr. égotisme.

EGOTÍSM s. n. Atitudine individualistă care provine din acordarea unei importanțe exagerate propriei persoane. Egotismul este o limitare. IBRĂILEANU, S. 201.

egotísm (supraapreciere a propriei persoane) s. n.

egotísm s. n.

EGOTÍSM s. v. egocentrism.

Egotism ≠ altruism

EGOTÍSM s.n. Purtare, atitudine caracterizată prin acordarea unei importanțe exagerate propriei individualități, propriei persoane. ♦ Cult al propriului eu; egolatrie, egocentrism. ♦ (La Stendhal) Studiu detaliat efectuat de un scriitor asupra propriei individualități. [< fr. égotisme, it. egotismo, cf. lat. ego – eu].

EGOTÍSM s. n. cult al propriului eu; egolatrie, egocentrism. ◊ (la Stendhal) studiu detaliat efectuat de un scriitor asupra propriei individualități. (< fr. égotisme)

EGOTÍSM n. Părere exagerată despre propria persoană, despre meritele și acțiunile proprii. /<fr. égotisme

egotism n. sentiment exagerat de propria-i persoană.

*egotízm n. (lat. égo, eŭ). Particularitatea de a fi egotist.

EGOTISM s. egocentrism, egolatrie. (~ unei persoane.)