egolatru definitie

10 definiții pentru egolatru

egolátru, ~ă [At: CĂLINESCU, E. O. 82 / Pl: ~ri, ~re / E: cf lat ego, după idolatru] 1-2 smf, a (Rar) (Persoană) care se adoră. 3 a Specific egolatrului (1). 4 a Care se referă la egolatru (1). 5 a Care aparține egolatrului (1). 6 a Care provine de la egolatru (1).
EGOLÁTRU, -Ă, egolatri, -e, adj. Stăpânit de egolatrie. – Cf. lat. ego (după idolatru).
EGOLÁTRU, -Ă, egolatri, -e, adj. Stăpânit de egolatrie. – Cf. lat. ego, după idolatru.
egolátru (-la-tru) adj. m., pl. egolátri; f. egolátră, pl. egolátre
egolátru adj. m. (sil. -tru), pl. egolátri (sil. -la-tri); f. sg. egolátră, pl. egolátre
EGOLÁTRU adj., s. v. egotist.
EGOLÁTRU, -Ă adj. (Rar) Stăpânit de egolatrie; egoist, egotist. [Cf. lat. ego – eu, după idolatru].
EGOLÁTRU, -Ă adj., s. m. f. (om) stăpânit de egolatrie. (< ego- + -latru)
EGOLATRU adj., s. egotist. (Persoană ~.)
EGO-1 „eu, propria persoană”. ◊ L. ego „eu” > fr. égo-, germ. id., it. id., engl. id. > rom. ego-. □ ~centric (v. -centric), adj., s. m. și f., (persoană) care privește totul prin prisma intereselor și sentimentelor proprii, considerîndu-se centrul oricărei situații; ~filie (v. -filie1), s. f., iubire patologică de sine; ~latrie (v. -latrie), s. f., adorație patologică a propriei persoane; sin. egocentrism; ~latru (v. -latru), adj., stăpînit de egolatrie.

egolatru dex

Intrare: egolatru
egolatru adjectiv
  • silabisire: -tru