egocentrísm sn [At: GHEREA, ST. CR. III, 89 / Pl: (rar) ~e / E: fr égocentrisme] 1 Tendință de a raporta totul la sine însuși, de a privi totul prin prisma intereselor și a sentimentelor personale Si: (rar) personalism, egotism (2). 2 Concepție filozofică și etică ce considera individul „eul” ca centru al întregii lumi.

EGOCENTRÍSM s. n. Atitudine a celui care privește totul prin prisma intereselor și a sentimentelor personale; tendință de a face din sine „centrul universului”; egotism. – Din fr. égocentrisme.

EGOCENTRÍSM s. n. (Livr.) Atitudine a celui care privește totul prin prisma intereselor și a sentimentelor personale, tendință de a face din sine „centrul universului”; egotism. – Din fr. égocentrisme.

EGOCENTRÍSM s. n. Atitudine a celui care privește totul prin prisma intereselor și sentimentelor personale.

egocentrísm s. n.

egocentrísm s. n.

EGOCENTRÍSM s. egolatrie, egotism. (~ul unui om.)

EGOCENTRÍSM s.n. Atitudinea de a privi totul prin prisma intereselor și a sentimentelor personale, acordând o importanță exagerată propriei individualități; egotism. [< fr. égocentrisme, cf. lat. ego – eu, centrum – centru].

EGOCENTRÍSM s. n. mod de a privi totul prin prisma intereselor și sentimentelor personale, acordând o importanță exagerată propriei individualități; egotism. ◊ (p. ext.) concepție etico-filozofică care consideră individul ca centru al universului. (< fr. égocentrisme)

EGOCENTRÍSM n. 1) Atitudine care pune interesele și sentimentele personale mai presus de toate. 2) Concepție filozofică și etică care consideră individualul, „eul” ca centru al întregii lumi. [Sil. -cen-trism] /<fr. égocentrisme

EGOCENTRISM s. egolatrie, egotism. (~ unui om.)