efilá [At: ABC SĂN., 206 / Pzi: ~léz / E: fr effiler] (Frm) 1-2 vtr A (se) subția. 3 vt A tăia, șuviță cu șuviță, dintr-un păr foarte des. 4 vt A destrăma o țesătură fir cu fir.

efiláre sf [At: SFC IV, 312 / Pl: ~lắri / E: efila] (Rar) 1 Subțiere. 2 Tăiere șuviță cu șuviță dintr-un păr foarte des. 3 Destrămare a unei țesături fir cu fir. 4 (Glg) Subțiere treptată a unui strat, până la dispariția completă.

EFILÁ, efilez, vb. I. Tranz. și refl. (Tehn.) A (se) subția. – Din fr. effiler.

EFILÁ, efilez, vb. I. Tranz. și refl. (Tehn.) A (se) subția. – Din fr. effiler.

efilá vb. ind. prez. 1 sg. efiléz, 3 sg. și pl. efileáză

efiláre s. f., pl. efilări

EFILÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A (se) subția, a slăbi, a căpăta siluetă. ♦ tr. A rări, a fila părul cuiva. ♦ A destrăma o țesătură (fir cu fir). [< fr. effiler].

EFILÁRE s.f. Acțiunea de a efila. ♦ (Geol.) Subțiere treptată până la dispariție a unui strat. [< efila].

EFILÁ cv. I. tr., refl. a (se) subția, a slăbi, a căpăta siluetă. II. tr. a rări, a fila părul. ◊ a destrăma o țesătură (fir cu fir). (< fr. effiler)

EFILÁRE (după fr.) s. f. Subțiere a zăcămintelor stratiforme sau filoniene, până la dispariția completă. În funcție de cauzele care produc fenomenul, se disting: e. tectonică, e. stratigrafică, e. litografică.