efectui definitie

15 definiții pentru efectui

efectua vt [At: VASICI, M. II, 253/2 / V: (înv) ~uí, ~eptuí / P: ~tu-a / Pzi: ~uéz / E: fr effectuer, lat effetuare] 1 A face să devină real, să existe (în urma unei activități prestate în acest scop). 2 A aduce la îndeplinire. 3 A pune în aplicare Si: a înfăptui, a realiza, a săvârși. 4 A face să se producă, să aibă loc. 5 A fi, a servi drept cauză pentru apariția sau dezvoltarea unui fapt, a unui fenomen etc. 6 (C.i. bunuri materiale, valori științifice sau artistice etc.) A crea (printr-o activitate oarecare). 7 A întreprinde o acțiune (pentru atingerea unui scop) Si: a executa, a face. 8 (C.i. diverse munci, îndeletniciri, servicii etc.) A presta. 9 (C.i. diverse munci, îndeletniciri, servicii etc.) A practica.
efectui vt vz efectua
efeptuí v vz efectua
EFECTUÁ, efectuez, vb. I. Tranz. A face, a realiza, a înfăptui; a îndeplini, a executa. [Pr.: -tu-a] – Din fr. effectuer, lat. effectuare.
EFECTUÁ, efectuez, vb. I. Tranz. A face, a realiza, a înfăptui; a îndeplini, a executa. [Pr.: -tu-a] – Din fr. effectuer, lat. effectuare.
EFECTUÁ, efectuez, vb. I. Tranz. A înfăptui, a săvîrși, a realiza, a îndeplini, a executa. Țărănimea muncitoare a efectuat în mai bune condițiuni însămînțările și arăturile adînci de toamnă. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2836. – Pronunțat: -tu-a.
efectuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 efectueáză, 1 pl. efectuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să efectuéze (-tu-e-); ger. efectuấnd (-tu-ând)
efectuá vb. (sil. -tu-a), ind. prez. 1 sg. efectuéz, 3 sg. și pl. efectueáză, 1 pl. efectuăm (sil. -tu-ăm); conj. prez. 3 sg. și pl. efectuéze (sil. -tu-e-); ger. efectuând (sil. -tu-ând)
EFECTUÁ vb. 1. v. desfășura. 2. v. executa. 3. a executa, a face, a făuri, a înfăptui, a realiza, a săvârși. (A ~ o lucrare durabilă.) 4. v. opera. 5. a face, a întreprinde. (A ~ ample studii.) 6. a(-și) executa, a(-și) face, a(-și) îndeplini, a presta, a-și satisface. (A ~ serviciul militar.)
EFECTUÁ vb. I. tr. A face, a realiza, a înfăptui; a îndeplini, a executa. [Pron. -tu-a-, p.i. 3,6 -uează, ger. -uând. / < fr. effectuer].
EFECTUÁ vb. tr. a face, a realiza, a înfăptui; a îndeplini, a executa. (< fr. effectuer, lat. effectuare)
A EFECTUÁ ~éz tranz. 1) A transforma în fapt; a face să devină real; a înfăptui; a realiza. 2) A face în conformitate cu prevederile; a aduce la efectul urmărit; a îndeplini. [Sil. -tu-a] /<fr. effectuer, lat. effectuare
efectuà v. a pune în execuțiune, a săvârși: a efectua un proiect.
*efectuéz v. tr. (fr. effectuer, mlat. effectuare, d. lat. effectus, efect). Îndeplinesc, execut: a efectua un proĭect.
EFECTUA vb. 1. a depune, a desfășura, a duce, a executa, a face, a îndeplini, a întreprinde, a presta. (A ~ acolo o muncă utilă.) 2. a executa, a face, a împlini, a îndeplini, a înfăptui, a realiza, a săvîrși, (înv. și pop.) a plini. (A ~ tot ce i s-a dat de făcut.) 3. a executa, a face, a făuri, a înfăptui, a realiza, a săvîrși. (A ~ o lucrare durabilă.) 4. a face, a opera. (A ~ unele modificări pe text.) 5. a face, a întreprinde. (A ~ ample studii.) 6. a executa, a face, a îndeplini, a presta, a-și satisface. (A ~ serviciul militar.)

efectui dex

Intrare: efectua
efectua verb grupa I conjugarea a II-a
  • silabisire: -tu-a
efectui
efeptui