edificiu definitie

13 definiții pentru edificiu

edifíciu sn [At: HELIADE, D. J. 144/14 / V: (înv) ~íțiu, ~fíț / P: ~ciu / Pl: ~ii, (înv) ~íce, ~ri / E: fr édifice, lat aedificium] 1 Clădire mare (adăpostind o instituție). 2 Construcție impunătoare care adăpostește o instituție. 3-5 (Pan; adesea fig) Ceea ce este construit, amplasat, combinat. 6 (Pan) Ansamblu vast sau complex. corectată
edifíț sn vz edificiu
edifíțiu sf vz edificiu
EDIFÍCIU, edificii, s. n. Clădire publică mare, construcție impunătoare (adăpostind o instituție). – Din fr. édifice, lat. aedificium.
EDIFÍCIU, edificii, s. n. Clădire mare, construcție impunătoare (adăpostind o instituție). – Din fr. édifice, lat. aedificium.
EDIFÍCIU, edificii, s. n. Clădire mare, construcție impunătoare. Se întinde orașul cu edificiile lui uriașe. STANCU, U.R.S.S. 17. Afară de Acropolis, se văd ruinele unui teatru; aproape de acest teatru se vede un alt templu ruinat, precum și mai multe alte edificii. BOLINTINEANU, O. 306.
edifíciu [ciu pron. ciu] s. n., art. edifíciul; pl. edifícii, art. edifíciile (-ci-i-)
edifíciu s. n. [-ciu pron. -ciu], art. edifíciul; pl. edifícii, art. edifíciile (sil. -ci-i-)
EDIFÍCIU s.n. Clădire impunătoare, de mari proporții. [Pron. -ciu. / < lat. aedificium, cf. it. edificio, fr. édifice].
EDIFÍCIU s. n. clădire impunătoare, de mari proporții. (< lat. aedificium, fr. édifice)
EDIFÍCIU ~i n. Construcție arhitecturală (de proporții) impunătoare (cu destinație publică). [Sil. e-di-fi-ciu] /<fr. édifice, lat. aedificium
edificiu n. 1. clădire mare (palat, templu, etc.); 2. fig. lucruri dispuse și combinate cu artă: edificiu social; 3. așezământ, instituțiune: edificiu feudal.
*edifíciŭ n. (lat. aedi-ficium). Zidire mare (palat, templu). Fig. Instituțiune: edificiŭ social. V. hardughie.

edificiu dex

Intrare: edificiu
edificiu substantiv neutru
  • pronunție: -ciu pr. -cĭu
edifiț
edifițiu