ecuator definitie

20 definiții pentru ecuator

ecatór sn vz ecuator
ecatóriu sn vz ecuator
ecfatór sn vz ecuator
ecfatóre sn vz ecuator
ecfatóriu sn vz ecuator
ecuatór sn [At: IA I, 7r/12 / V: (înv) ecatóriu, eca~, ecfa~, ecfatóriu, ~riu, ecva~, (îvr) ecfatóre, equ~ / A și: (înv) ecuátor / Pl: (rar) ~oáre, (îvr) ~i / E: fr équateur, lat aequator] 1 (Ggf) Cerc imaginar pe suprafața Pământului, rezultat din intersecția cu planul care trece prin centrul lui, perpendicular pe axa polilor, împărțindu-l în două emisfere și reprezentând cercul de referință al latitudinii terestre. 2 (Pex) Zonă ecuatorială (4). 3 (Îs) ~ ceresc Cerc mare al sferei cerești, situat într-un plan perpendicular pe linia polilor Pământului. 4 (Pan) Cerc imaginar pe suprafața unui astru, perpendicular pe axul de rotație al astrului, care îl împarte în două emisfere. 5 Cerc mare al unei sfere obținut prin intersecția acesteia cu un plan perpendicular pe o axă a sferei, considerată ca axă a polilor. 6 (Fiz; îs) ~ magnetic Linie neregulată de pe glob care unește locurile unde înclinația acului magnetic este nulă. modificată
ecuatóriu sn vz ecuator
ecvatór sn vz ecuator
ECUATÓR s. n. 1. (Geogr.) Linie imaginară rezultată din intersecția suprafeței Pământului cu planul care trece prin centrul lui, perpendicular pe axa polilor, împărțind globul terestru în două emisfere. 2. Cercul mare al unei sfere, obținut prin intersecția acesteia cu un plan perpendicular pe o axă a sferei. ◊ Ecuator ceresc = cerc de pe sfera cerească, obținut prin intersecția acesteia cu planul ecuatorial terestru. [Pr.: -cu-a-] – Din fr. équateur, lat. aequator.
ECUATÓR s. n. 1. (Geogr.) Cerc imaginar pe suprafața Pământului, rezultat din intersecția cu planul care trece prin centrul lui, perpendicular pe axa polilor, împărțindu-l în două emisfere și reprezentând cercul de referință al latitudinii terestre; p. ext. zona care se întinde până la câteva grade latitudine nordică și sudică de acest cerc; zonă ecuatorială. 2. Cercul mare al unei sfere, obținut prin intersecția acesteia cu un plan perpendicular pe o axă a sferei. ◊ Ecuator ceresc = cercul mare al sferei cerești, situat într-un plan perpendicular pe linia polilor Pământului. [Pr.: -cu-a-] – Din fr. équateur, lat. aequator.
ECUATÓR s. n. Cercul mare după care suprafața unei sfere este intersectată de planul care trece prin centrul sferei și este perpendicular pe axa polilor ei. ♦ (Geogr.) Cerc imaginar (determinat de un plan situat la egală depărtare de cei doi poli ai pămîntului și perpendicular pe axa lor) reprezentînd cel mai mare cerc paralel și împărțind pămîntul în două emisfere. ♦ Zonă care se întinde pînă la cîteva grade latitudine nord și sud de acest cerc; zonă ecuatorială. La ecuator plouă în fiecare zi. ♦ (Astron.; în expr.) Ecuator ceresc = cercul mare al sferei cerești, perpendicular pe linia polilor pămîntului și în al cărui plan se găsește ecuatorul pămîntesc. – Pronunțat: -cu-a-.
ecuatór (-cu-a-) s. n.
ecuatór s. n. (sil. -cu-a-)
ECUATÓR s.n. 1. Cerc imaginar al cărui plan este perpendicular pe axa polilor tereștri și ale cărui puncte sunt egal depărtate de aceștia. ◊ Ecuator ceresc = cercul mare al sferei cerești în al cărui plan se află ecuatorul pământesc. 2. Cercul mare rezultat din intersectarea planului ecuatorului terestru cu sfera cerească. [Pron. -cu-a-, scris și equator, pl. (rar) -oare, var. ecvator s.n. / < fr. équateur, it. equatore, cf. lat. aequare – a face să fie egal].
ECVATÓR adj. v. ecuator.[1]
ECUATÓR s. n. 1. cerc mare, imaginar, pe suprafața Pământului, al cărui plan este perpendicular pe axa polilor și ale cărui puncte sunt egal depărtate de aceștia. ♦ ~ ceresc = cercul mare al sferei cerești în al cărui plan se află ecuatorul terestru. 2. (mat.) unul dintre cercurile mari ale unei sfere. 3. linie imaginară care înconjură echidistant de poli o formație anatomică mai mult sau mai puțin sferică. (< fr. équateur, lat. aequator)
ECUATÓR n. Cerc imaginar pe suprafața Pământului care împarte globul pământesc în două emisfere, nordică și sudică. [Sil. e-cu-a-tor] /<fr. équateur, lat. equator
ecuator n. mare cerc imaginar care împarte pământul în două și ale cărui toate punctele s’află la egală distanță de cei doi poli.
*ecŭatór n., pl. oare (lat. aequátor, -tóris, care egalează). Mare cerc imaginar care împarte pămîntu drept în doŭă și ale căruĭ puncte-s toate egal depărtate de amîndoĭ poliĭ. Ecŭator magnetic, linie trasă pe pămînt în toate punctele în care inclinațiunea busoleĭ e nulă. – Fals ecv-.
ECUATÓR (< fr., lat. m.) s. m. E. terestru = linie imaginară pe suprafața Pământului, rezultată din intersecția cu planul care trece prin centrul lui, perpendicular pe axa polilor. Reprezintă cercul de referință al latitudinii geografice, împărțind globul terestru în două emisfere: nordică (boreală) și sudică (australă). Lungimea e.t. este de 40075,7 km. ◊ E. termic = linie sinuoasă care unește punctele de pe glob cu cea mai mare temperatură medie anuală și care nu coincide peste tot cu e. terestru. În general, este situat la c. 10° lat. N, trecând prin deșerturile Sahara și Thar, California ș.a. ◊ E. ceresc = cerc de pe sfera cerească obținut prin intersecția acesteia cu planul e. terestru. ◊ E. magnetic = linie imaginară sinuoasă care unește punctele de pe globul terestru cu înclinația magnetică zero, situată în vecinătatea e. terestru.

ecuator dex

Intrare: ecuator
ecuator substantiv neutru
  • silabisire: -cu-a-
ecator
ecatoriu
ecfator
ecfatore
ecfatoriu
ecuatoriu
ecvator