ecruisáj sn [At: ORBONAȘ, MEC. 50 / P: ~cru-i~ / Pl: ~e / E: fr écrouissage] 1 Ecruisare. 2 Defecțiune a unui metal (sau a unui aliaj) care constă în întărirea lor în urma deformării plastice.

ECRUISÁJ, ecruisaje, s. n. Faptul de a ecruisa. ♦ Defecțiune a unui metal sau a unui aliaj care constă în întărirea lor în urma deformării plastice la rece. [Pr.: -cru-i-] – Din fr. écrouissage.

ECRUISÁJ, ecruisaje, s. n. Faptul de a ecruisa. ♦ Defecțiune a unui metal sau a unui aliaj care constă în întărirea lor în urma deformării plastice la rece. [Pr.: -cru-i-] – Din fr. écrouissage.

ECRUISÁJ, ecruisaje, s. n. Stare a unui metal sau a unui aliaj solid ale cărui proprietăți au fost modificate prin deformații plastice la o temperatură inferioară temperaturii de recristalizare. – Pronunțat: -cru-i-.

ecruisáj (e-cru-i-) s. n., pl. ecruisáje

ecruisáj s. n. (sil. -cru-i-), pl. ecruisáje

ECRUISÁJ s.n. Ecruisare. [< fr. écrouissage].

ECRUISÁJ s. n. ecruisare. (< fr. écrouissage)

ECRUISÁJ ~e n. Modificare a proprietăților unui metal sau a unui aliaj prin deformări plastice. /<fr. écrouissage

ECRUISÁJ (< fr.) S. n. Stare a unui metal sau a unui aliaj caracterizată prin mărirea durității, a rezistenței și a anizotropiei și prin micșorarea rezilienței, a rezistenței la coroziune etc., rezultată în urma unor prelucrări mecanice prin deformare plastică.