echitație sf [At: I. GOLESCU, C. / S și: ecui~, equi~ / V: (înv) ecitațiúne, ecvitațiúne, ecuitáțiu sn, ~iune, (îvr) ~tăciúne, equitațiúne / E: fr équitation, lat equitatio, -onis] (Spt) Călărie.

echitațiúne sf vz echitație

echităciúne sf vz echitație

ecitațiúne sf vz echitație

ecuitáțiu sn vz echitație

ecvitațiune sf vz echitație

equitațiune sf vz echitație

ECHITÁȚIE s. f. (Sport) Călărie. – Din fr. équitation, lat. equitatio.

ECHITÁȚIE s. f. (Sport) Călărie. – Din fr. équitation, lat. equitatio, -onis.

ECHITÁȚIE s. f. (Sport; franțuzism) Călărie.

echitáție (călărie) (-ți-e) s. f., art. echitáția (-ți-a), g.-d. echitáții, art. echitáției

echitáție (călărie) s. f. (sil. -ți-e), art. echitáția (sil. -ți-a), g.-d. echitáții, art. echitáției

ECHITÁȚIE s. (SPORT) călărie.

ECHITÁȚIE s.f. (Sport) Călărie. [Gen. -iei, var. echitațiune, ecvitație s.f. / cf. fr. équitation, lat. equitatio < equus – cal].

ECHITAȚIÚNE s.f. v. echitație.

ECHITÁȚIE s. f. (sport) călărie. (< fr. équitation, lat. equitatio)

echitați(un)e f. arta de a călări: școală de echitațiune.

*echitațiúne f. (lat. equitatio, -ónis, d. equus, cal. V. ĭapă). Arta de a călări (călărie). – Și -áție.

ECHITAȚIE s. (SPORT) călărie.