echipolénță sf [At: COSTINESCU, 390 / V: equi~, (îvr) ~țiu sn / E: fr équipollence] 1 (Rar) Egalitate de forțe, de puteri. 2 (Log) Raport existent între două enunțuri care sunt adevărate sau false împreună Si: echivalență.

echipolénțiu sn vz echipolență

ECHIPOLÉNȚĂ s. f. (Rar) Egalitate de forțe, de puteri. ♦ (Log.) Echivalență. – Din fr. équipollence.

ECHIPOLÉNȚĂ s. f. (Rar) Egalitate de forțe, de puteri. ♦ (Log.) Echivalență. – Din fr. équipollence.

echipolénță s. f., g.-d. art. echipolénței

echipolénță s. f., g.-d. art. echipolénței

ECHIPOLÉNȚĂ s.f. (Rar) Egalitate de forțe, de puteri. ♦ (Log.) Echivalență. [< fr. équipollence].

ECHIPOLÉNȚĂ s. f. 1. egalitate de forțe, de puteri. 2. (log.) raport de egalitate între două propoziții sau concepte de aceeași extensie; echivalență. 3. (mat.) relație între vectori echipolenți. (< fr. équipollence, lat. aequipollentia)