echin definitie

12 definiții pentru echin

echín sm vz echină[1] modificată
echínă sf [At: LM / V: (îvr) echín sm, ~nus sm / Pl: ~ne / E: ngr ἐχῖνος, fr échine] 1 (Arh) Mulură convexă, specifică ordinului doric, plasată imediat sub abacă. 2 (Ant) Urnă de pământ ars sau de metal în care grecii păstrau actele procesuale.
echínus sm vz echină
ECHÍNĂ, echine, s. f. 1. Urnă de pământ ars sau de metal în care grecii păstrau actele. 2. Mulură convexă, specifică ordinului doric, situată imediat sub abacă. – Din fr. échine, it. echino.
ECHÍNĂ, echine, s. f. 1. Urnă de pământ ars sau de metal în care grecii păstrau actele. 2. Mulură convexă, specifică ordinului doric, situată imediat sub abacă. – Din fr. échine, it. echino.
echínă s. f., g.-d. art. echínei; pl. echíne
echínă s. f., g.-d. art. echínei; pl. echíne
ECHÍN, -Ă adj. De cal. ◊ (Med.) Varus echin = deformație constând în extensiunea forțată a labei piciorului ca urmare a scurtării mușchilor superiori ai gambei. [Var. ecvin, -ă adj. / < fr. équin, cf. lat. equinus < equus – cal].
ECHIN- v. echino-.
ECHÍNĂ s.f. 1. Urnă de pământ ars sau de metal în care grecii păstrau actele procesuale. 2. Mulură convexă, specifică ordinului doric, așezată imediat sub abacă. [< fr. échine, it. echino, gr. echinos].
ECHÍNĂ s. f. 1. urnă de pământ ars sau de metal în care grecii păstrau actele procesuale. 2. mulură convexă în sfert de cerc, situată imediat sub abaca unui capitel doric. 3. ornament al capitelului coloanei ionice; ovă. (< fr. échine)
ECHIN(O)-/ECHINI- elem. „arici”, „cu ghimpi”. (< fr. échin/o/-, echini-, cf. lat. echinus, gr. ekhinos)

echin dex

Intrare: echin (adj.)
echin adj. adjectiv
Intrare: echină
echină substantiv feminin
echin
echinus
Intrare: echin (pref.)
echin pref.