ebruitá vtr [At: CĂLINESCU, I. 89 / P: ~bru-i~ / Pzi: ~téz / E: fr ébruiter] (Frm; c.i. știri, secrete etc.) A face public.

ebruitáre sf [At: DN³ / P: ~bru-i~ / Pl: ~tắri / E: ebruita] Răspândire de știri, secrete etc.

ebruitá vb., ind. prez. 1 sg. ebruitéz, 3 sg. și pl. ebruiteáză

ebruitáre s. f., g.-d. art. ebruitării; pl. ebruitări

EBRUITÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A răspândi, a divulga (un secret, o știre). [Pron. -bru-i-. / < fr. ébruiter].

EBRUITÁRE s.f. (Franțuzism) Acțiunea de a ebruita. [Pron. -bru-i-. / < ebruita].

EBRUITÁ vb. tr. a răspândi, a divulga (un secret, o știre). (< fr. ébruiter)