ebraică definitie

2 intrări

15 definiții pentru ebraică

ebráic, ~ă [At: FILIMON, O. II, 190 / P: ~bra-ic / Pl: ~ici, ~ice / E: fr hébraïque, lat hebraicus] 1 a Care aparține evreilor (vechi) Cf evreiesc. 2 a Specific evreilor (vechi) Cf evreiesc. 3 a Privitor la (vechii) evrei Cf evreiesc. 4 a Care aparține limbii sau alfabetului (vechilor) evrei. 5 sf Limbă semitică vorbită de vechii evrei în Palestina, reintrodusă în prezent ca limbă oficială în Israel. 6 sn Termen specific ebraicei (5).
EBRÁIC, -Ă, ebraici, -ce, adj. Care aparține vechilor evrei, privitor la vechii evrei. ♦ (Substantivat, f.) Limbă semitică vorbită de vechii evrei și folosită astăzi ca limbă oficială în Israel. [Pr.: -bra-ic] – Din fr. hébraïque, lat. hebraicus.
EBRÁIC, Ă, ebraici, -ce, adj. Care aparține vechilor evrei, privitor la vechii evrei. ♦ (Substantivat, f.) Limbă semitică vorbită de vechii evrei. [Pr.: -bra-ic] – Din fr. hébraïque, lat. hebraicus.
EBRÁIC, -Ă, ebraici, -e, adj. Care aparține vechilor evrei, care se referă la vechii evrei.
ebráic (e-bra-ic) adj. m., pl. ebráici; f. ebráică, pl. ebráice
ebráică (limbă) (e-bra-i-) s. f., g.-d. art. ebráicei
ebráic adj. m. (sil. -bra-ic), pl. ebráici; f. sg. ebráică, pl. ebráice
ebráică (limba) s. f. (sil. -bra-i-), g.-d. art. ebráicei
EBRÁIC, -Ă adj. Referitor la vechii evrei, al vechilor evrei. [Pron. -bra-ic. / cf. fr. hébraïque, lat. hebraicus].
EBRÁIC, -Ă adj. referitor la vechii evrei. ◊ (s. f.) limbă semitică vorbită de vechii evrei, azi limba oficială în Israel. (< fr. hébraïque, lat. hebraicus)
EBRÁIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de vechii evrei; propriu vechilor evrei. Studiu ~. [Sil. e-bra-ic] /<fr. hébraïque, lat. hebraicus
ebraic a. privitor la vechii Evrei: limba ebraică.
*ebráic, -ă adj. (lat. hebráicus, d. vgr. ῾ebraïkós). De Ebreŭ, judaic, jidănesc. Limba ebraică, limba semitică pe care o vorbeaŭ Jidaniĭ cînd aveaŭ țara lor în Palestina. Adv. Ca vechiĭ Ebreĭ: a vorbi ebraic.
EBRÁIC, -Ă (< fr., lat.) adj. Care aparține vechilor evrei, privitor la vechii evrei. ♦ (Subst., f.) Limbă vorbită de vechii evrei și folosită astăzi ca limbă oficială în Israel. Face parte din familia afro-asiatică, ramura limbilor semitice și este vorbită de majoritatea locuitorilor Israelului. În ebraică, se numește ivrit.
EBRÁICĂ s. f. (< fr. hébraïque, lat. hebraicus): limbă semitică vorbită de vechii evrei stabiliți în Palestina. Ea este limba Bibliei (compusă în cea mai mare parte între secolele IX – VII î.e.n.) – ebraica veche sau ebraica biblică – și a unor scurte inscripții cu caractere feniciene. Cel mai vechi document literar în ebraica veche este textul biblic Cântecul Deborei („Cartea Judecătorilor”, cap. V), anterior anului 1000 î.e.n. La începutul secolului ai VI-lea î.e.n., după distrugerea Ierusalimului și plecarea evreilor în captivitatea babiloniană, e. a decăzut ca limbă vorbită, iar după cucerirea Palestinei de către Alexandru Macedon, n-a mai fost folosită ca limbă vorbită, fiind înlocuită de arameeană. Evreii emigrați în lumea elenică au adoptat limba greacă, care a devenit limba scrisă a primilor creștini, prin traducerea Bibliei în această limbă, în secolul al III-lea î.e.n. E. a ajuns o limbă moartă, deși unii învățați evrei o mai foloseau în scris. S-a creat o altă limbă ebraică – ebraica nouă sau ebraica talmudică (denumită astfel după numele codului religios juridic al evreilor, redactat în această limbă – Talmudul). Aceasta era mai apropiată de limba vorbită din acea vreme și puternic influențată de arameeană. La sfârșitul secolului al XIX-lea a început mișcarea de reînviere a ebraicei, pentru a fi folosită în scris și în vorbire, iar din 1948 ea a devenit limba oficială a statului Israel, purtând numele de ivrit și fiind vorbită de peste un milion de oameni.

ebraică dex

Intrare: ebraic
ebraic adjectiv
  • silabisire: -bra-ic
Intrare: ebraică
ebraică substantiv feminin
  • silabisire: -bra-i-