ebluisa vt [At: DN3 / Pzi: ~séz / E: fr éblouir] (Frr; d. surse de lumină) A orbi.

ebluisáre sf [At: DN3 / Pl: ~sắri / E: ebluisa] (Frr) Orbire.

ebluisá vb. (sil. -blu-i-), ind. prez. 1 sg. ebluiséz, 3 sg. și pl. ebluiseáză

ebluisáre s. f. (sil. -blu-i-), g.-d. art. ebluisării; pl. ebluisări

EBLUISÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A întuneca vederea, a orbi (datorită unei străluciri prea mari). [Pron. blu-i-. / cf. fr. éblouir].

EBLUISÁRE s.f. (Franțuzism) Acțiunea de a ebluisa; întunecare (momentană) a vederii; orbire. [Pron. -blu-i-. / < ebluisa].

EBLUISÁ vb. tr. 1. (despre lumină) a întuneca vederea, a orbi, a lua ochii (datorită unei străluciri prea mari). 2. (fig.) a uimi, a surprinde, a ului. (după fr. éblouir)