ealéi i vz elei

elei i [At: CANTEMIR, I.I. II, 77 / V: eal~, ial~, (prin reduplicare) ellelei, (înv) hele / E: nct] (Pop; adesea precedând un vocativ) Exclamație prin care se interpelează ascultătorul și care exprimă: 1 Mirare. 2 Bucurie. 3 Surprindere. 4 (Îf elelei) Dor.

elelei i vz elei

ellelei i vz elei

ELÉI interj. (Pop.) Exclamație prin care se interpelează ascultătorul. – Formație onomatopeică.

ELÉI interj. (Pop.) Exclamație prin care se interpelează ascultătorul. – Formație onomatopeică.

ELÉI interj. Exclamație prin care se interpelează ascultătorul. Privind... a porumbeilor iubire, Ziceau toate-așa, pe rînd: «Elei, soro! Elei, frate! Așa paseri desfrînate Mai văzut-ați încă voi?» ALECSANDRI, P. I. 206.

eléi (pop.) interj.

eléi interj.

elei! int. 1. de mirare; 2. de chemare: elei, soro! elei, frate! AL. [Onomatopee].

aléĭ și eléĭ, aleléĭ și eleléĭ interj. de mirare, teamă și regret: Aleĭ, Doamne, ce vorbești! Aleleĭ, să nu-ĭ lăsațĭ! Aleleĭ pe cînd eram om întreg de mă luptam! (vgr. eleleû, strigăt de luptă; bg. elele, sîrb. lela, rus. vsl. óle). V. și aoleo.

eléĭ și eleléĭ, V. aleĭ.