eșancrură sf [At: L. ROM, 1960, nr. 5, 87 / Pl: ~ri / E: fr échancrure] Tăietură naturală care ocupă o parte din suprafața unui organ.

eșancrúră s. f., pl. eșancrúri

EȘANCRÚRĂ s.f. 1. (Geol.) Excavație, scobitură arcuită în malul mării. 2. (Anat.) Scobitură arcuită pe marginea unui organ. [< fr. échancrure].

EȘANCRÚRĂ s. f. 1. excavație arcuită în malul mării. 2. scobitură arcuită pe marginea oaselor sau a unor organe. (< fr. échancrure)