dîrvár m. (bg. dŭrvar, d. dŭrvo, lemn. V. dîrvală). Pe la 1800. Tăĭetor de copacĭ în pădure (de obiceĭ, Țigan). Cal dîrvar (Cihac), cal de dus greutățĭ la stînă (cal de dîrvală).