12 definiții pentru dârdală
dârdálă sf [At: BUDAI-DELEANU, Ț. 85 / V: (reg) dăr~, ~deá~, doá~, ~rgoá~ / Pl: ~le / E: dârd (âi) + -ală] (Reg) 1 Persoană care vorbește mult și fără rost. 2 (Pex) Om de nimic. 3 (Îe) A ajunge slugă la ~ A ajunge într-o stare de decădere Vz dârloagă (11). 4 (Pex) Obiect uzat, lipsit de orice valoare. 5 (Fig) Persoană în vârstă lipsită de putere. 6 (Rar) Femeie care nu toarce bine. 7 (Pan) Cal slab, bătrân și neputincios. 8 (Buc) Căruță proastă. 9 (Buc) Trăsură hodorogită. 10 (Prc) Sumă de bani plătită ca despăgubire pentru stricăciunea făcută de un cal într-o semănătură. DÂRDÁLĂ, dârdale,
s. f. (
Reg.)
1. Om flecar;
p. ext. om de nimic.
2. Mârțoagă, gloabă, dârloagă. ◊
Expr. A ajunge slugă la dârdală = a ajunge slugă la dârloagă,
v. dârloagă. –
Dârd[âi] +
suf. -eală.
DÂRDÁLĂ, dârdale,
s. f. (
Reg.)
1. Om flecar;
p. ext. om de nimic.
2. Mârțoagă, gloabă, dârloagă. ◊
Expr. (
Fam.) A ajunge slugă la dârdală = a ajunge slugă la dârloagă,
v. dârloagă. –
Dârd[âi] +
suf. -ală.
DÎRDÁLĂ, dîrdale,
s. f. (Regional)
1. Persoană care vorbește mult și fără rost; flecar;
p. ext. om de nimic. Căci nici noi sîntem nește dîrdale. BUDAI-DELEANU, Ț. 85. Ce dîrdală de om, vorbește gura fără el! Șez. XXIII 45.
2. Cal slab, bătrîn și neputincios; dîrloagă, mîrțoagă, gloabă. ◊
Expr. A ajunge slugă la dîrdală = a ajunge slugă la dîrloagă,
v. dîrloagă. dârdálă (
reg.)
s. f.,
g.-d. art. dârdálei;
pl. dârdále
dârdálă s. f., g.-d. art. dârdálei; pl. dârdále DÂRDÁLĂ s. v. amendă, gloabă, mârțoagă, penalitate, penalizare. DÂRDÁLĂ s., adj. v. clănțău, flecar, guraliv, limbut, palavragiu, vorbă-lungă, vorbăreț. dârdală m. Mold.
1. flecar, toacă-gura: obraznică dârdală AL.;
2. cal prost.
dîrdálă f., pl. e (d. dîrdîĭ). Mold. Fam. Persoană care tot dîrdîĭe (flecărește).
dîrdală s. v. AMENDĂ. GLOABĂ. MÎRȚOAGĂ. PENALITATE. PENALIZARE. dîrdală s., adj. v. CLĂNȚĂU. FLECAR. GURALIV. LIMBUT. PALAVRAGIU. VORBĂ-LUNGĂ. VORBĂREȚ. Dârdală dex online | sinonim
Dârdală definitie
Intrare: dârdală
dârdală substantiv feminin