dvórnic sm vz vornic

VÓRNIC, vornici, s. m. 1. (În Evul Mediu, în Țările Române) Mare dregător din Sfatul domnesc, însărcinat cu supravegherea Curții, conducerea treburilor interne ale țării, având și atribuții judecătorești. ◊ Mare vornic (sau vornic mare) = cel dintâi boier din Divan, având sarcina de cârmuitor și de înalt judecător al Curții domnești și al întregii țări. Vornic de Țara de Jos (sau de Sus) = dregător cu rang de vornic (1) a cărui autoritate se exercita asupra unei jumătăți din țara Moldovei. ♦ Reprezentant al domniei în orașe, cu atribuții judecătorești. 2. (Înv.) Primar al unui sat sau al unui târg. ♦ Funcționar în administrația comunelor rurale, însărcinat cu distribuirea corespondenței, convocarea sătenilor la adunări, anunțarea știrilor etc.; crainic, pristav, vornicel (2). 3. Vornicel (3). – Din sl. dvorĭnikŭ.

VÓRNIC, vornici, s. m. 1. (În evul mediu, în țările românești) Mare dregător la curtea domnească, însărcinat cu supravegherea curții, cu conducerea treburilor interne ale țării, având și atribuții judecătorești. ◊ Mare vornic (sau vornic mare) = cel dintâi boier din divan, având sarcina de cârmuitor și de înalt judecător al curții domnești și al întregii țări. Vornic de Țara de Jos (sau de Sus) = dregător cu rang de vornic (1) a cărui autoritate se întindea asupra unei jumătăți din țara Moldovei. ♦ Reprezentant al domniei în orașe, cu atribuții judecătorești. 2. (Înv.) Primar al unui sat sau al unui târg. ♦ Funcționar în administrarea comunelor rurale, însărcinat cu distribuirea corespondenței, convocarea sătenilor la adunări, anunțarea știrilor etc.; crainic, pristav, vornicel (2). 3. Vornicel (3) – Din sl. dvorĩnikŭ.

VÓRNIC, vornici, s. m. 1. (În vechea organizare administrativă a țărilor romînești) Mare slujitor la curtea domnească, însărcinat cu supravegherea curții, cu conducerea treburilor interne ale țării și cu atribuții judecătorești. Lăpușneanul mergea alăturea cu vornicul Bogdan, amîndoi călări pe armasari turcești și înarmați din cap pînă în picioare. NEGRUZZI, S. I 137. Vornicul Nicolae Roset a scris la 1727 o broșură asupra vieții lui Nicolae-vv. Mavrocordat. BĂLCESCU, O. I 64. ◊ (Glumeț) Măi motane! De-ar fi-n lume-un stat de mîțe, zău că-n el te-aș pune vornic, Ca să știi și tu o dată boieria ce-i, sărmane. EMINESCU, N. 43. Mare vornic (sau vornic mare) = cel dintîi boier din divan, avînd sarcina de cîrmuitor și de înalt judecător al curții domnești și al întregii țări. Toate privirile se îndreaptă spre boierul care, cu bărbuța dreaptă, neagră, cu privirea tăioasă, înfruntă liniștit, dar dîrz, privirea marelui vornic. CAMIL PETRESCU, O. I 296. Hatmanul se uită mirat La marele vornic. COȘBUC, P. I 289. La anul 1675, Miron fiind de vreo cîțiva ani vornic mare în țara de jos, fu trimis de Dumitrașcu-vv. Cantacuzino în două rînduri în Polonia pentru tratații de pace. BĂLCESCU, O. I 185. (În Moldova) Vornic de Țara de jos (sau de sus) = demnitar cu competință și atribuții mai mici decît ale vornicului, întinzîndu-și autoritatea asupra unei jumătăți de provincie. Vornicul de Țara de jos, Iosif Murgoceanu, ridică dintre umeri capu-i de leu cărunt. SADOVEANU, O. VII 111. Fiecare căpitănie se împărțea în 10 roate de 100 oameni, supt un sutaș. Aceștia stau supt ascultarea vornicului de Țara de jos și vornicului de Țara de sus. BĂLCESCU, O. I 119. Îmi închipuiesc cîteodată că au ieșit din mormînt un strămoș, un vornic de Țara de sus. RUSSO, S. 33. (În timpul Regulamentului Organic) Vornic al închisorilor = supraveghetor al închisorilor. Mi-a trimis pe cap pe serdarul Lețu, vornicul închisorilor. CAMIL PETRESCU, O. II 21. 2. (Învechit) Primar al unui sat sau al unui tîrg. Cine era pe lumea asta ca vornicul lor, Brandabur? CAMILAR, N. II 249. Au trimis după vornicul din sat. SBIERA, P. 280. Scoate vornicul din sat pe oameni la o clacă de dres drumul. CREANGĂ, A. 7. Un sătean vra să se facă vornic în satul său. RUSSO, S. 6. ♦ Funcționar în administrația comunelor rurale, însărcinat cu distribuirea corespondenței, cu chemarea sătenilor la adunări, cu anunțarea știrilor oficiale; crainic, pristav. Ion Lungul mai strigă și vornicul. CONTEMPORANUL, III 777. 3. Flăcău însărcinat cu poftirea și cinstirea oaspeților la nunțile țărănești, potrivit datinilor; vornicel. Aice au aflat toți oaspeții la masă și pe femeia omului șezînd în capul mesei cu mirele, cu vornicul și cu preutul. SBIERA, P. 201. Cinstite vornice de loc, Dumnezeu, să-ți dea noroc. TEODORESCU, P. P. 179.

vórnic s. m., pl. vórnici

vórnic s. m., pl. vórnici

VÓRNIC s. v. colăcar, primar.

vórnic (-ci), s. m. – 1. Boier de rangul întîi, ministru de interne și de justiție. Erau doi în Mold., începînd din 1399 (numiți mai tîrziu al Țării de Sus și al Țării de Jos) și unul în Munt. din 1414, a cărui sarcină a fost despărțită în două în 1761 și în patru în 1795. – 2. Nume pentru diverși demnitari: vornic de tîrg, prefect de poliție la Iași (sec. XVIII); vornic de Tîrgoviște și de Cîmpulung, un fel de administrator al acestor două regiuni, boier de rangul al treilea; mare vornic al poliției, membru al sfatului țării, șef al poliției de străini (sec. XVIII); vornic de harem, administrator al casei Doamnei; vornic de obște, slujbă creată în Mold. în 1803, reunind serviciile lucrărilor publice, al poliției urbane și al inspecției prețurilor; mare vornic al cutiei, administrator al fondurilor de binefacere, funcție creată în Mold. în 1793. – 3. (Mold.) Primar. – 4. Șef de protocol la nunțile populare. – 5. Un anumit joc de copii. – Var. înv. dvornic. Sl. dvorĭnikŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Cihac, II, 463), cf. slov., cr. dvornik „curtean”, pol. dwornik „intendent”, rus. dvornik „portar”. – Der. vorniceasă, s. f. (nevastă de vornic; dădacă sau prima doamnă a principesei); vornicel, s. m. (slujbaș al cîrmuirii; aprod, funcționar judecătoresc ales de popor; șef de protocol la nunțile populare); vornicie, s. f. (slujba de vornic; primărie); vornici, vb. (a o face pe vornicul la o nuntă). – Din rom. provine ngr. βόρνιϰος (Meyer, Neugr. St., II, 94).

VÓRNIC ~ci m. 1) (în Moldova și în Muntenia medievală) Mare dregător al curții domnești având misiunea de a conduce treburile interne și cele gospodărești. 2) Primar al unui sat sau oraș. /<sl. dvorinicu

dvornic m. V. vornic.

Moțoc (Vornicul) m. boier moldovean, jucă un rol însemnat în timpul certurilor dintre urmașii lui Petru Rareș, atotputernic sub Lăpușneanu (1552-1561), peri la 1564.

vornic m. od. 1. guvernatorul sau judecătorul Moldovei inferioare și superioare: Vornic de Țara de sus, Vornic de Țara de jos; 2. (de poartă) pl. dregători, în număr de 12, cari ședeau în poarta palatului și judecau procesele mărunte; 3. (la Botoșani), judecător urban, numit și pârcălab; 4. ministru de interne și mai târziu rang de boierie: Mare Vornic; 5. primar de sat: să se mărite cu vornicul satului AL.; 6. vornicel. [Vechiu-rom. dvornic = slav. DVORĬNIKŬ, mai marele Curții (din DVORŬ, curte, palat)].

dvórnic V. vornic.

vórnic m. (vrom. dvornic, d. vsl. dvorĭnikŭ, curtean, șambelan, dvorŭ, curte de suveran, dvĭrĭ, ușă; rus. dvórnik, portar. V. dveră). Vechĭ. Judecător care ședea la poarta palatuluĭ domnesc și judeca procesele maĭ micĭ. (Eraŭ 12, numițĭ și vornicĭ de poartă). Mare vornic, boĭer de divan (în rang după marele logofăt) cu funcțiunea de guvernator: vornicu țăriĭ de sus (Ĭașiĭ, Hotinu, Cernăuțiĭ, Soroca), vornicu țăriĭ de jos. Maĭ pe urmă, judecător urban (V. pîrcălab). Ministru de interne și boĭer cu acest titlu: mare vornic. Azĭ. Mold. Pop. Primar (saŭ ajutor de primar) rural (administrator saŭ și perceptor). Munt. Vornicel la nuntă. – În Moldova (1399-1400) eraŭ doĭ vornicĭ, ĭar de la 1506-1507 apăru și un vornic de Suceava. Cîte 2-3 vornicĭ figurează în documente pînă la 1452-1453, după care găsim un singur vornic. La 1569-1570, Bogdan VI institui ĭar doĭ vornicĭ (cel de țara de sus și cel de țara de jos). În Țara Românească, vornicu apăru supt Mircea cel Bătrîn (1414-1415), în rang după marele ban.

vornic s. v. COLĂCAR. PRIMAR.